Galerie foto
De 23 de ani încoace Sărbătorile vin mai devreme la Tester, pentru că în fiecare noiembrie este prilej de bucurie la cel mai important dealer din Iaşi, unul cum în regiunea Moldovei nu mai există şi cum este tare greu de găsit, poate chiar imposibil, de-ar fi să răscoleşti toată Provincia. Sunt destui dealeri chiar şi prin Capitală care se uită cu invidie spre toate realizările grupului condus de Bogdan Piţigoi, mulţi dintre ei având destule de învăţat despre cum se fac afacerile cu maşini. Casa Auto Iaşi a ajuns un reper pentru că a ştiu mereu să se adapteze timpurilor, dar mai ales să se reinventeze atunci când vremurile o impuneau, însă mereu a ţinut ştacheta sus, mereu a stabilit noi şi noi standarde.
Şi pe parcursul acestui an dealerul ieşean şi-a răsfăţat clienţii şi potenţialii clienţi cu acţiuni care mai de care mai atractive, iar finalul lunii octombrie a fost cumva ca o „încălzire” pentru avalanşa prevăzută în noiembrie.
„Welcome to the World of Stars!” a fost sloganul cu care Casa Auto Iaşi şi-a invitat fanii la o întâlnire cu cele mai spectaculoase modele Mercedes-Benz disponibile în România. A 45 AMG 4MATIC, GLA 45 AMG 4MATIC, C 350e, C 450 4MATIC, C 250 CABRIO, GLC 250 D 4MATIC COUPE, GLC 220 D 4MATIC, GLE 350 D 4MATIC, GLE 450 AMG 4MATIC COUPE, S 500 CABRIO, V 250 AMG şi AMG GT S au ieşit din showroom şi s-au dezlănţuit alături de ieşeni.
Dar noiembrie chiar că este luna surprizelor plăcute, parcarea de la Ideo urmând să găzduiască în seria „Tester4Masters” trei sâmbete la rând veritabile regaluri pentru cei împătimiţi de maşini. Pe 12 noiembrie a fost ziua dedicată modelelor hatchback, protagonistele fiind Opel Astra, Opel Corsa, Hyundai i30, Mazda2, Dacia Sandero, Mercedes-Benz Clasa A şi Nissan Pulsar. Clasa compactă va fi la putere pe 19 noiembrie, traseul stabilit de organizatori urmând să fie străbătut cu Jaguar XE, Hyundai Elantra, Dacia Logan, Mazda3, Mercedes-Benz Clasa C sau Honda Civic. 26 noiembrie este ziua rezervată SUV-urilor: Nissan X-Trail, Mercedes-Benz GLA, Opel Mokka, Dacia Duster, Mazda CX-5, Hyundai Tucson, Hyundai Santa Fe, Land Rover Discovery Sport, Range Rover Evoque, Jaguar F-Pace, Honda CR-V şi – ca o surpriză specială – Mitsubishi Outlander PHEV, modelul plug-in hibrid fiind adus în premieră la Iaşi.
Surprizele însă se vor ţine lanţ sâmbătă de sâmbătă, deşi numai prezenţa atâtor modele tentante este practic suficientă pentru ca şi cei care se află în căutarea unei noi maşini să poată lua cea mai bună decizie în chiar luna în care Tester împlineşte 23 de ani de existenţă. La mulţi ani!

