Consumul de carburant este primul factor avut in vedere la achizitia unei masini

Autoplay · ianuarie 16, 2015 · Știri

Galerie foto

Pentru al patrulea an consecutiv, persoanele care au cumpărat un autovehicul nou în 2014 au fost preocupate în primul rând de consumul mediu de combustibil al respectivului model.

Conform unui sondaj efectuat de compania J.D. Power, oamenii au luat în considerare, în medie, trei automobile înainte de a face o alegere. Cei mai mulţi dintre respondenţii care au optat pentru o maşină compactă, de clasă mică sau medie ori pentru un MPV compact au recunoscut că s-au interesat mai întâi de consumul mediu de carburant şi abia apoi au analizat şi alte aspecte. În plus, acelaşi motiv s-a situat pe locul al doilea în clasamentul elementelor care i-au determinat pe clienţi să respingă un anumit model, fiind devansat doar de estetica exterioară, notează Automotive News.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 30.000 de respondenţi care au achiziţionat o maşină nouă în perioada aprilie-mai 2014, înainte ca preţul barilului de petrol să scadă dramatic.