Galerie foto
Retromobil Club România organizează sâmbătă, 25 iunie 2016, cea de-a şasea ediţie a Concursului de Eleganţă, sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia si Muzeul Naţional Peleş. Evenimentul este înscris în calendarul Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice – F.I.V.A. organism care-şi desfăşoara activitatea, la aniversarea a 50 de ani de la fondare, sub egida UNESCO.
Juriul internaţional al concursului, prezidat anul acesta de vicepreşedintele F.I.V.A. dl. Laszlo Tomcsany, a selectat un număr de 30 automobile care vor fi expuse pe Domeniul Regal Peleş. La eveniment vor participa vehicule istorice deţinute de colecţionari din România (26), Bulgaria (4), Ungaria (1) şi Republica Moldova (1). Cel mai vechi automobil participant la eveniment a fost produs de firma REO (SUA) în anul 1907, o marcă expusă în premieră în România, alături de Lagonda.
Concursul de Eleganţă Sinaia a fost organizat pentru prima dată de Automobil Clubul Regal Român (A.C.R.R.) în urmă cu mai bine de opt decenii, în două ediţii (1934 şi 1935). Tradiţia s-a păstrat şi în epoca modernă, an de an la eveniment fiind prezenţi reprezentanţii Casei Regale a României. La ediţia din acest an va participa ASR Principesa Maria.
Reluarea acestui eveniment cu vehicule istorice, începând din anul 2011, de către Retromobil Club România (R.C.R.) a readus automobilele de colecţie în Sinaia, unde din 1983 şi până la începutul anilor 90 s-au desfăşurat constant evenimente de acest gen.
Concursul de Eleganţă Sinaia este cel mai important eveniment organizat în România cu vehicule istorice, participarea la aceasta competiţie fiind visul oricărui colecţionar. Pe lângă titlul de „Best of Show”, acordat câştigătorului concursului şi de premiie pe grupe, vor fi decernate opt premii speciale. Dintre acestea cel mai râvnit este „Premiul publicului” acordat în baza votului spectatorilor prezenţi la Sinaia şi care vor avea la dispoziţie 1.500 de formulare pentru a-şi exprima preferinţele.
La aniversarea a 80 de ani de la victoria lui Petre Cristea (1909-1936) în Raliul Monte Carlo 1936 , Retromobil Club România dedică ediţia din acest an a Concursului de Eleganţă Sinaia memoriei marelui pilot român. Nu întâmplător fiica pilotului, născută în anul victoriei, poartă numele de Gloria. Dna Gloria Cristea se va număra în acest an printre invitaţii de onoare la parada desfăşurată la Castelul Peleş, urmând să primească din partea R.C.R. o plachetă aniversară.
Programul evenimentului – sâmbătă 25 iunie
10.00-17.30 Automobilele participante vor fi expuse în diverse zone ale Domeniului Regal Peleş – Castelul Peleş (automobilele din grupele Antebelice Sedan/Cabriolet), Castelul Pelisor (Postbelice Cabriolet), Economat (Postbelice Sedan/Coupe, Fabricat în România).
12.00-13.00 Parada automobilelor participante pe platoul Castelului Peleş
13:45, 14:00, 15:45, 16:00 Tururi de prezentare automobile cu acces gratuit
17.30-18.00 Parada automobilelor participante in orasul Sinaia (pe ruta Drumul Peleşului-Bd. Carol I)
18.00-18.30 Expoziţie (Bd. Carol I – în faţa Hotelului New Montana)
18.30-19.30 Festivitatea de premiere (în faţa Casinoului Sinaia)
Juriul concursului
Juriul CES 2016 va fi prezidat de dl. Laszlo Tomcsany (Ungaria – Vicepresedintele F.I.V.A. – Federatia Internationala a Vehiculelor Istorice) si ii va avea ca membrii pe dna. Gabriele Fink (Germania – Director al Muzeului BMW din Munchen si a BMW Group Classic Marketing), dl. Nebojsa Djordjevic (Serbia – Presedintele Asociatiei Istoriografilor Auto), dl. Aldo Sforza (Italia – Vicepresedinte Morgan Club România), dl. Andras Noszvai (Ungaria – Organizator de evenimente dedicate vehiculelor istorice), dl. Dan Vardie (România – Editor Sef Revista „Auto Pro„) si dl. Adrian Dragan (România – Editor Sef Revista „Motor Clasic Magazin„).
Comitetul organizatoric
Comitetul organizatoric CES 2016 este format din Viceprimarul Orasului Sinaia – dl. Gheorghe Badaran, Directorul Adjunct al Muzeului National Peleş – dna. Anca Hogea, Vicepresedintele F.I.V.A. – dl. Laszlo Tomcsany si Presedintele Retromobil Club România – dl. Bogdan Coconoiu.
Parteneri organizatorici
Primaria Oraşului Sinaia, Muzeul Naţional Peleş, Hotel New Montana, Casino Sinaia.
Parteneri şi sponsori
Allianz Ţiriac – Sponsor principal al Retromobil Club România, BMW România, Game World, Tissot, Kala, Bergenbier, Motul, Rulota cu flori, Ralitza, Yacco, Socomec.
Parteneri media
Motor Clasic Magazin, Auto Motor si Sport, Auto Pro, Bucharest Gentleman, Avtoklasika, autostiri.ro, automobilia.ro

