Galerie foto
Conform unor informaţii recente, producătorul auto sud-coreean Kia se gândeşte serios la posibilitatea de a construi versiuni de serie ale conceptelor GT şi GT4 Stinger.
Modelul Kia GT şi-a făcut debutul în septembrie 2011, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, iar de atunci au apărut numeroase zvonuri cu privire la intrarea sa în producţie. Potrivit publicaţiei britanice Autocar, Kia a aprobat deja acest proiect şi se presupune că automobilul va fi lansat până la sfârşitul anului 2016, drept vârf de gamă al companiei. El ar putea fi echipat cu motorul utilizat de concept, respectiv un V6 turbo de 3,3 litri cu 395 CP şi 534 Nm, conectat la o transmisie automată în opt trepte de viteză şi tracţiune spate.
De asemenea, Kia intenţionează să creeze o variantă de serie a conceptului GT4 Stinger, pe care l-a prezentat în luna ianuarie, la Detroit. Rezultatul va fi o maşină cu tracţiune spate şi propulsată de o unitate turbo de 2 litri în patru cilindri, cu 320 CP, conectată la o cutie de viteze manuală în şase trepte.

