Cine m-a impins la fapte

Autoplay · iulie 25, 2017 · editorial

Galerie foto

Nu sunt un fan al reţelelor de socializare, mă zbârlesc până şi la auzul verbului „a socializa” folosit la diverse evenimente, în diverse situaţii când se adună mai mult de treizeci de oameni pentru o cauză comună. Folosesc însă reţelele de socializare într-o limită pe care eu o consider rezonabilă, dar până la urmă e treaba fiecăruia cât timp decide să petreacă pe smartphone, tabletă sau calculator ca să fie în rând cu lumea… Nu voi continua să enumăr dezavantaje privind folosirea iraţională a acestor reţele pe care le văd bune în principal pentru persoane care se plictisesc teribil, ci să semnalez ceva ce de mai multă vreme vroiam să scriu, dar, culmea, ce m-a determinat să trec la fapte a fost un clip vizionat în scurtele mele defilări pe cea mai mare reţea de socializare, pe care l-am şi distribuit. Pe scurt, câţiva tineri ce vroiau să pară teribilişti, unici sau măcar geniali glumeau pe seama faptului că atunci când se află la volan rămân cam la fel de activi pe acele reţele, dar după ce o tipă de vârsta lor a apărut cu sechele vizibile în urma unui accident rutier şi le-a spus povestea ei tragică petrecută din cauza neatenţiei unui şofer absorbit de smartphone păreau în sfârşit a-şi da seama la ce se expun şi, din păcate, expun şi pe alţii.

N-ar trebui însă să se ajungă la drame pentru a conştientiza că smartphone-ul nu trebuie folosit la volan decât ca telefon cu kit hands-free şi eventual dacă nu mai poţi de dorul melodiilor stocate pe el. N-aţi păţit însă niciodată să nu vă explicaţi de ce maşina din faţă nu mai porneşte deşi semaforul indică de secunde bune culoarea verde? Eu am păţit de destule ori şi, din păcate, după ce schimbam banda ca să mă pot deplasa, vedeam că de regulă la volan se aflau femei mişcându-şi pe display arătătorul de jos în sus. Iar eu susţineam sus şi tare că femeile au o conduită mult mai bună în trafic decât bărbaţii…

Dar nici bărbaţii nu se lasă mai prejos. Deocamdată n-am zărit nicio femeie care să se uite pe telefon în mers, dar bărbaţi am văzut! Inexplicabil pentru mine, dar cât oare de plictisit poţi fi, ca să nu spun altfel, de nu poţi renunţa atunci când conduci la a-ţi pune „ştirile” să defileze? Cum spuneam mai sus, dacă nu te poţi dezlipi de smartphone nici când mănânci chiar e cumva numai problema ta, cine ştie ce se mai poate face cu ochii pe telefon, dar când eşti la volan chiar ar trebui un minimum de bun simţ care totuşi să te oprească să te crezi asul şoselelor şi cel mai deştept dintre deştepţi. Am mai spus eu cu destule luni în urmă că ăştia probabil vor fi primii cumpărători de maşini autonome, deşi la cât sunt de plictisiţi nu prea văd cum le-ar putea achiziţiona, dar până atunci şi din cauza lor, aşa cum, iar mă repet, să ieşi cu maşina în oraş a devenit o veritabilă aventură.

Despre asta însă vom mai vorbi, dar deocamdată mă opresc aici. Vine Crăciunul, mai încheiem un an în care n-am prea avut când să mă plictisesc. Ca de fiecare dată, aş vrea să le mulţumesc partenerilor Autoplay, precum şi cititorilor pentru încrederea acordată, pentru că împreună avem ocazia de a fi mândri unii de ceilalţi. Sărbători fericite!