Galerie foto
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 3,1% ca serie brută şi cu 3% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele nouă luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.
În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014 comparativ cu intervalul similar din 2013, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 3,1%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+4,9%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,5%) şi comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,9%). Activităţile provenite din întreţinerea şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 1,2%, informează Agerpes.
În primele nouă luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 3%.
Potrivit INS, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna septembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 9,7%, ca urmare a creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+16,8%), activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+10,2%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+5,2%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,3%). Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 2,3%.
De asemenea, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna septembrie 2014, comparativ cu luna septembrie 2013 a înregistrat pe total o creştere cu 5,5%, datorată creşterii înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferent, întreţinerea şi repararea motocicletelor (+11,2%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+6,7%), comerţul cu autovehicule (+5,3%) şi activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+2,3%). Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna septembrie 2014 a înregistrat pe total o creştere cu 2,5% faţă de luna septembrie 2013.

