China ar putea consemna o crestere cu 60% a productiei de automobile pana in 2022

Autoplay · iunie 16, 2014 · Știri

Galerie foto

Producţia de autovehicule din China, cea mai mare piaţă de profil din lume, s-ar putea majora cu aproximativ 60% în următorii opt ani, stimulând cererea de oţel, conform estimărilor făcute de grupul siderurgic ArcelorMittal.

Numărul de automobile fabricate în China ar putea ajunge la 30-35 de milioane de unităţi în următorii 7-8 ani, de la nivelul actual de 22 de milioane de unităţi, a afirmat într-un interviu directorul general al ArcelorMittal, Lakshami Mittal, înainte de inaugurarea unei companii mixte cu producătorul local Hunan Valin Steel, pentru fabricarea de oţel destinat industriei auto, relatează publicaţia Bloomberg, citată de Mediafax.

Asociaţia Chineză a Producătorilor Auto a estimat în luna ianuarie că producţia de automobile ar putea creşte cu până la 10% în 2014, după ce a avut o evoluţie ascendentă în fiecare an, începând din anul 2000.

Vânzările de vehicule pentru pasageri au crescut în China cu 13% în luna mai, lideri fiind General Motors şi Ford Motor, producătorii străini continuând să câştige cotă de piaţă de la cei chinezi.

În primele cinci luni ale anului, în China au fost fabricate 10,6 milioane de vehicule, dintre care 5,6 milioane de autoturisme, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică.