Galerie foto
BMW Vision Future Luxury oferă o perspectivă pe termen lung asupra percepţiei pe care marca o are asupra înţelegerii luxului modern. Conceptul se evidenţiază prin fuziunea între exclusivitate şi inovaţie, prin experienţa condusului care este, şi de această dată, una emoţională şi exclusivistă. Toate acestea sunt exprimate prin designul remarcabil, alături de tehnologia inovatoare, conceptul de pionierat în privinţa construcţiei ultra-uşoare, interfaţa utilizatorului integrată perfect şi experienţa condusului care se adresează optim cerinţelor tuturor ocupanţilor.
Începutul unei noi abordări – designul
„Designul BMW Vision Future Luxury este mesagerul filosofiei noastre privind luxul modern, unul în care tehnologiile inovatoare joacă un rol extrem de important. Aceste inovaţii furnizează o experienţă nouă şi multifaţetată a luxului, care cuprinde tehnologia ultra-uşoară inteligentă, designul inovator al interiorului şi un design radical schimbat al interfeţei cu utilizatorul”, declară Karim Habib, directorul BMW Design, rezumând abordarea de design a BMW Vision Future Luxury.
Această abordare poate fi simţită cu uşurinţă la interior. De la un capăt la altul, designul exprimă forma şi funcţia tehnologiilor inovatoare. De exemplu, conceptul tehnologiei ultra-uşoare inteligente a BMW Vision Future Luxury este exprimată în principiul de design al modelării selective. Cu alte cuvinte, geometria şi funcţiile specifice ale unei componente individuale sunt create dintr-o structură compozită stratificată, care cuprinde mai multe niveluri şi materiale diferite. Stratul de bază iniţial, din ţesătură fină de carbon, este urmat de un nivel funcţional care cuprinde componentele interfeţei cu utilizatorul, interfeţele de control şi afişare şi funcţiile de iluminare, după care urmează un alt strat structural, de susţinere a sarcinilor, realizat din aluminiu pentru o rezistenţă suplimentară. În cele din urmă, straturile superioare cuprind lemn, apoi piele pentru a crea o ambianţă caldă şi confortabilă. Cum geometria interiorului este redusă întotdeauna la esenţial, masa totală scade substanţial. Acest tratament face loc unei tranziţii aproape perfecte, dar şi unor suprafeţe fluide, foarte elegante.
Un nou design al interfeţei utilizatorului şi servicii BMW ConnectedDrive exclusive
În zona conducătorului şi a pasagerului, liniile şi suprafeţele definite cu precizie creează sentimentul unui dinamism exclusivist. Designul panoului de instrumente îl completează îndeaproape pe cel al ecranelor. Conducătorul este înconjurat de cele trei ecrane conectate, care creează cockpit-ul caracteristic BMW, orientat spre conducător. Tehnologia tridimensională a afişajelor înseamnă că, la nivel vizual, stilul panoului de instrumente pare să se transfere chiar în ecrane. Cu alte cuvinte, pentru privitor, spaţiul interior pare să continue în structurile solide ale panoului de instrumente, ceea ce generează impresia unui sentiment fără precedent de profunzime şi spaţialitate.
Afişajul din partea stângă prezintă în principal informaţii legate de automobil, în timp ce monitorul central – programabil – afişează vitezometrul, turometrul şi alte informaţii, precum şi date suplimentare adaptate contextului, prezentate doar atunci când sunt relevante. În acelaşi timp, monitorul din dreapta – Driver Information Display (afişaj de informare a conducătorului) – furnizează informaţii suplimentare pentru infotainment. De asemenea, conducătorul are opţiunea de a controla toate aceste funcţii prin comandă vocală.
BMW Vision Head Up Display
Totuşi, afişajul principal pentru conducător este BMW Vision Head Up Display. Acest afişaj transformă imaginea pe care conducătorul o are asupra lumii reale. Proiectează informaţii esenţiale în câmpul vizual al celui de la volan, pe trasa de deplasare. Clădirile, indicatoarele rutiere sau pericolele pot fi evidenţiate direct în mediul real, direcţionând selectiv atenţia conducătorului spre informaţiile care sunt importante într-un anumit moment. Această tehnologie oferă o nouă dimensiune în ceea ce priveşte funcţiile de asistare a conducătorului precum Speed Limit Info (informaţii privind limita de viteză), unde indicatoarele rutiere pot fi identificate şi evidenţiate în câmpul vizual al conducătorului, sau Traffic Light Assistant (asistare pentru semafoare), care furnizează informaţii în timp real cu privire la fazele semafoarelor.
În locul unui afişaj central comun pentru conducător şi pasagerul din faţă, BMW Vision Future Luxury oferă ocupanţilor locului din dreapta propriul Passenger Information Display. Acest monitor este conectat la Driver Information Display prin intermediul unui panou tactil, prin care se poate face schimb de informaţii între conducător şi cel din dreapta lui. Aplicaţii precum rezervarea biletelor la operă direct din automobil – prin intermediul serviciului BMW ConnectedDrive Luxury Concierge – pot fi afişate în Passenger Information Display, unde nu există riscul distragerii atenţiei conducătorului. Funcţiile relevante pot fi controlate confortabil de către pasagerul din faţă cu ajutorul controlerului iDrive cu interfaţă tactilă.
Spaţiu personal în spate
Pentru pasagerii din spate, BMW Vision Future Luxury oferă un adevărat paradis luxos al spaţiului personal. Două scaune individuale, mari şi puternic conturate, îi îmbie pe pasageri să se retragă în propria „zonă de confort”. Masa retractabilă, Rear Seat Displays înclinate şi spătarele rigide ale scaunelor din faţă creează o ambianţă privată, separând această zonă de restul interiorului. Sentimentul de intimitate este accentuat de geometria modernă şi fluentă şi prin utilizarea materialelor rafinate, cu suprafeţe generoase de lemn care se extind de la raftul de sub lunetă pentru a-i înconjura pe pasageri într-un spaţiu tridimensional elegant. Plasate strategic, lamelele luminoase integrate în lemn evocă stilul înconjurător şi, cu strălucirea lor caldă, accentuează ambianţa modernă şi confortabilă. Piele de cea mai bună calitate, prelucrată pentru a păstra culoarea şi textura naturală, în nuanţe maro Batavia şi Silk mai deschis, piele nubuk de culoare Silk şi maro cald, lemn de tei stratificat – toate acestea au o aură naturală care oferă un aspect vizual şi o calitate unice. Separarea dintre materialele închise din partea superioară şi cele deschise din jumătatea inferioară creează senzaţia de căldură şi sentimentul luxos de spaţiu. Covoraşul gros din mătase pură completează varietatea de materiale exclusiviste din interiorul BMW Vision Future Luxury.
Faruri laser BMW
Cu un design clar şi simplu, indiciile tradiţionale ale părţii frontale BMW – grila dublă a radiatorului şi farurile duble – evidenţiază instantaneu identitatea de brand a BMW Vision Future Luxury. Contururile subţiri ale farurilor sunt un alt indiciu al tehnologiei inovatoare care se află în spatele lor: farurile laser BMW. Această tehnologie nouă nu numai că deschide drumul pentru o interpretare foarte compactă şi dinamică a farurilor rotunde duble specifice BMW, ci impune şi standarde complet noi în ceea ce priveşte luminozitatea, raza şi intensitatea. Fasciculul concentrat şi paralel este de zece ori mai intens decât cel al sistemului LED. Datorită consumului redus de energie şi cerinţelor de montare a luminilor laser, această tehnologie este principalul candidat pentru utilizare la automobilele viitorului.

