BMW prezinta facelift-ul aplicat Seriei 6 si lui M6

Autoplay · decembrie 11, 2014 · Știri

Galerie foto

Compania bavareză BMW a dezvăluit îmbunătăţirile pe care le-a adus automobilelor ce fac parte din Seria 6, aşadar şi variantei M6, pe care le va expune luna viitoare, în cadrul Salonului Auto din Detroit.

Modificările de ordin estetic sunt destul de subtile, prin elementele vizate de acest proces de facelift numărându-se bara de protecţie din faţă, grila radiatorului şi farurile care acum beneficiază în mod standard de tehnologia LED. În plus, marca germană a adăugat câteva nuanţe noi pentru caroserie, alături de jante de 17 inchi pentru versiunile echipate cu motoare în şase cilindri şi de 18 închi pentru cele V8, fiind disponibile opţional şi jante cu diametrul de 20 inchi.

Cât despre habitaclu, BMW oferă mai multe tipuri de tapiţerie în două tonuri de piele, materiale de calitate superioară şi cea mai nouă tehnologie head-up display.

Motorizările au fost preluate de la varianta precedentă, gama fiind condusă de unitatea V8 twin-turbo de 4,4 litri care dezvoltă 560 CP şi un cuplu de 680 Nm permitându-i lui M6 să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde şi să atingă viteza maximă de 250 km/h. Pragul poate fi crescut la 305 km/h atunci când clientul alege pachetul M Driver.