Galerie foto
Cei de la BMW sunt prea ocupati cu tot felul de variatiuni cu doua usi pe tema SUV-urilor si inventarea unor prescurtari care-mai-decare mai ridicole si probabil acesta este unul dintre motivele pentru care au intarziat atat de mult cu productia un coupe cu patru usi.
De fapt, bavarezii nu au gasit nici acum timp pentru Seria 8, insa din fericire divizia "Motorsport" are agenda ceva mai libera… Si, la urma urmei, nu putem fi decat incantati ca viitorul coupe cu patru usi de la BMW va beneficia din start de o supradoza de pedigree sportiv.
Se pare ca noul model va prelua elemente arhitecturale de la conceptul CS (deja suna bine), iar look-ul agresiv va avea un corespondent pe masura si sub capota. Speculatiile fac referire la un propulsor V12 de 6 litri derivat din V10-le care echipeaza actuala generatie M5 – daca la un motor de 507 CP mai adaugam un litru si doi cilindri, 600 CP par a fi un pronostic cat se poate de corect.
Pentru o noua intalnire cu BMW si dictionarul sau de acronime (cine stie ce titulatura va primi un coupe cu patru usi din partea bavarezilor?) va trebui sa mai avem rabdare pana in 2010, cand va avea loc debutul Seriei 8. Un pic modificat designul zonei frontale si totul ar fi perfect!

