Galerie foto
Constructorul auto german Audi a dat publicităţii două imagini cu rol de teaser şi câteva informaţii preliminare în legătură cu noul concept pe care îl va dezvălui în luna septembrie, la Frankfurt.
Se pare că următoarea etapă în evoluţia industriei auto este constituită de implementarea luminilor OLED (Organic Light Emitting Diodes), iar Audi îşi doreşte să fie un deschizător de drumuri deoarece lucrează deja la un model de serie care va fi echipat cu astfel de stopuri. Dar până atunci, firma îşi va prefigura tehnologia prin intermediul unui concept expus în cadrul ediţiei din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt, în luna septembrie.
Audi anunţă că a făcut numeroase progrese în cazul tehnologiei OLED, iar aceste diode vor putea fi folosite în curând pentru luminile de semnalizare şi pentru cele de frână.

_1438241297_200.jpg)