Audi a aprobat fabricarea sedanului A9 e-tron

Autoplay · august 30, 2016 · Știri

Galerie foto

Rupert Stadler, şeful producătorului auto german Audi, şi-a dat acordul pentru construirea unui nou sedan electric prevăzut cu tracţiune integrală. Se aşteaptă ca modelul cu patru uşi să poarte denumirea „A9 e-tron” şi să împrumute o mare parte din tehnologiile utilizate de noul SUV Q6 e-tron.

A9 e-tron se va poziţiona în vârful gamei brand-ului Audi, ca lider al unei noi familii de maşini electrice, despre care se ştie că va include şi un succesor al actualului A3 e-tron. În plus, vehiculul ar urma să ofere o autonomie de aproximativ 500 km şi să pună la dispoziţia clienţilor mai multe sisteme specifice deplasării autonome, relatează Autocar.co.uk.

„Până în anul 2020 vom avea în linia de produse trei modele electrice. Vom începe cu versiunea de serie a conceptului e-tron quattro, care va avea o autonomie de 500 km. Până în 2025 gama noastră va fi alcătuită în proporţie de 25% din maşini electrice”, a declarat Rupert Stadler.

Despre noul sedan electric de mari dimensiuni, şeful Audi a afirmat că îşi propune să ajungă atât cât se poate de sus în segmentul vizat şi de limuzina A8.