Aston Martin a început testarea primului SUV din gama sa

Autoplay · noiembrie 14, 2018 · Știri

Constructorul auto britanic Aston Martin a făcut un pas important în programul de lansare a primului său SUV, despre care se știe că va adopta denumirea DBX. Este vorba despre dezvoltarea unui prototip pe care inginerul-șef al companiei, Matt Becker, l-a testat prin câteva zone neasfaltate din Țara Galilor.

Aston Martin va pune la grea încercare noul automobil în următoarea perioadă, în unele dintre cele mai neprietenoase regiuni ale lumii, inclusiv în zona Arctică, în deșerturile din Orientul Mijlociu și pe solicitantul circuit german Nürburgring Nordschleife.

Având în vedere faptul că este un model complet nou în portofoliul mărcii Aston Martin, SUV-ul DBX va avea un program de testare diferit de al celorlalte vehicule, care va include procese, proceduri și standarde noi.

„Am dezvoltat și verificat modelul DBX în simulator, fapt care ne-a permis să facem un progres excelent și să construim primul prototip real. A fost un pas important pentru noi să parcurgem primii kilometri cu acest prototip și sunt bucuros că am creat o corelație aproape perfectă între simulator și prototip. DBX este un alt gen de Aston Martin și îl vom testa în toate condițiile și pe toate terenurile pentru a ne asigura că va oferi o experiență a condusului în concordanță cu emblema pe care o poartă”, a declarat Matt Becker, inginerul-șef al firmei Aston Martin.

Modelul DBX va fi dezvăluit în ultimul trimestru din 2019 și va fi produs în cadrul uzinei din St. Athan, alături de gama Lagonda.