Galerie foto
Noua generaţie a sedanului de dimensiune medie Mercedes-Benz Clasa E a fost dezvăluită parţial prin intermediul a două fotografii.
Imaginile au fost publicate de blog.mercedes-benz-passion.com, cu aproape trei luni înaintea debutului pe care maşina îl va avea în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Tot din ianuarie 2016 oamenii vor putea comanda noul Mercedes-Benz Clasa E, iar din primăvară automobilul va ajunge şi în showroom-uri.
Interiorul Clasei E va avea multe în comun cu cel al noii Clase S, însă cea mai mare parte a componentelor vor fi împrumutate de la Clasa C având în vedere faptul că se va baza pe aceeaşi platformă MRA.

