Apple amână debutul mașinii sale, autonome, pentru 2026!

Autoplay · decembrie 7, 2022 · Știri

Apple a redus planurile ambițioase de auto-conducere pentru viitorul său vehicul electric și a amânat data țintă de lansare a mașinii cu aproximativ un an, până în 2026, potrivit oamenilor apropiați subiectului.

Foto: Bloomberg. Așa plănuia Apple să arate mașina sa, ca un van, dar acum încearcă să-i dea o formă ceva mai tradițională.

Proiectul auto, numit Titan în interiorul companiei, a fost în plină desfășurare în ultimele luni, în timp ce directorii Apple s-au confruntat cu realitatea că viziunea pentru un vehicul complet autonom – fără volan sau pedale – nu este fezabilă cu tehnologia actuală, potrivit unui material publicat de Automotive News Europe.

Într-o schimbare semnificativă pentru proiect, compania planifică acum un design mai puțin ambițios, care va include un volan și pedale, iar condusul autonom va fi posibil numai pe autostrăzi, au spus oamenii sub protecția anonimatului.

Apple intenționează în prezent să dezvolte un vehicul care să permită șoferilor să aibă alte preocupări în timpul deplasării pe autostradă – să vizioneze un film sau să joace un joc – și să fie avertizați cu timp suficient pentru a trece la controlul manual dacă ajung într-o localitate sau se confruntă cu vreme nefavorabilă. Mașina ar urma să coste sub 100.000 de dolari.

Un purtător de cuvânt de la Apple a refuzat să comenteze.

Citiți și Test Autoplay: Suzuki Vitara Mild-Hybrid. Partener ideal pentru Boosterjet!