Galerie foto
Giulietta e un nume frumos pentru o femeie, însă de aproximativ un an a început să reprezinte mai mult decât atât. Înseamnă putere, rafinament, plăcerea de a conduce şi de a admira, precum şi dorinţa Alfa Romeo de a se reinventa în tumultoasa lume auto a secolului XXI.
Fiindcă sunt relativ rare şi desenate aproape fără cusur, maşinile Alfa Romeo îţi stârnesc un fel de emoţie ciudată atunci când le vezi. E ca şi când te ridică profesorul în picioare să spui lecţia şi ai emoţii chiar dacă ai învăţat bine. Dacă nu eşti de acord cu mine, probabil n-ai studiat o maşină Alfa Romeo şi cu atât mai mult n-ai condus una până acum…
Giulietta înseamnă pentru Alfa mai mult decât un automobil modern în care îşi pune mari speranţe; este reînvierea unei legende răsunătoare din anii ’60. E drept că puţini ştiu asta, dar rădăcinile istorice ale numelui, şi chiar ale designului, sunt foarte puternic înfipte în trecutul mărcii.
Chiar dacă impresionează prin aspect şi nume, această Giulietta este totuşi o maşină, iar ăsta e un compliment! Miroase a benzină când e motorul rece, te face să ţi se frângă inima când iei câte o groapă şi te împinge adesea spre un stil de condus alert, iresponsabil. Puţine automobile moderne îţi transmit acest sentiment direct de control neintermediat.
Un detaliu. Maşina din test e o versiune de top, ce poartă semnătura Quadrifoglio Verde, trădând sportivitate şi mulţi cai-putere sub capotă. Concret, motorul turbo de 1,8 litri ce echipează maşina dezvoltă 235 CP şi o poate trimite la 100 km/h, cu start de pe loc, în 6,8 secunde.
Chiar dacă aş vrea să fac o comparaţie cu Audi A3 Sportback sau cu BMW Seria 1, această motorizare Alfa Romeo, cu specificaţii atipice şi preţ rezonabil, trimite orice încercare în derizoriu. Practic, Giulietta Quadrifoglio Verde nu are un rival direct.
La fel ca şi fratele mai mic, MiTo, Giulietta, modelul ce înlocuieşte 147, dispune de un sistem de control ce permite şoferului să aleagă între trei moduri de condus – Dynamic, Normal şi All Weather (DNA) – folosind un buton de lângă schimbătorul de viteze. Cum este şi firesc, modul Dynamic este foarte plăcut în regim extraurban. În schimb, în oraş, face ca acceleraţia să fie prea violentă, nerafinată. Modul Normal e cel mai plăcut într-o exploatare calmă, iar opţiunea All Weather reduce mult cuplul pentru a evita patinarea roţilor iarna.
Odată cuplat modul Dynamic, lumina ceasurilor de bord pulsează o dată, semn că a avut loc transformarea. De aici încolo, fiecare apăsare a pedalei din dreapta se traduce într-o accelerare rapidă şi susţinută, acompaniată de un sunet discret şi fascinant al eşapamentului. Fiindcă senzaţia de viteză e redusă şi gradaţia indicatorului pentru viteză porneşte foarte de jos, ai şanse mari să te trezeşti adesea rulând considerabil peste viteza legală, cu atât mai mult cu cât schimbătorul de viteze din aluminiu, cu nucă mare, te îmbie să schimbi treptele.
Deşi am condus peste 100 de maşini diferite în ultimii 3-4 ani, nu-mi amintesc să fi ţinut în mână un schimbător de viteze mai fin şi mai plăcut decât cel de pe Giulietta. Senzaţia deosebită, de maşină retro de curse, e completată şi de o timonerie fără cusur ce face ca fiecare schimbare de viteză să fie un deliciu.
Mai sunt câteva mici detalii tehnice care contribuie la acest mesaj de precizie chirurgicală pe care ţi-l lasă această maşină. Este vorba de un diferenţial electronic (denumit Q2) care controlează foarte riguros învârtirea roţilor, eliminând eventuale derapaje nedorite, în favoarea unei abordări dinamice a virajelor. Un alt element tehnic este suspensia spate multilink (independentă), care aduce un plus de stabilitate şi confort. Jantele mari, de 18 inch (opţionale), au şi ele contribuţia lor la ţinuta de drum fermă, însă cred totuşi că cele standard pentru Quadrifoglio Verde, de 17 inch, sunt mai potrivite pentru România.
Fiindcă e o versiune de top, este evident că materialele din interior inspiră calitate şi că dotările standard sunt mulţumitoare. Practic, maşina din imagini are un preţ de sub 30.000 euro cu toate taxele incluse, iar echiparea ei acoperă exigenţele unei maşini sportive moderne: faruri cu xenon, aer condiţionat cu reglare automată, 4 geamuri electrice, radio CD cu MP3, USB şi conexiune Bluetooth, ABS, ESP şi şase airbag-uri (2 frontale, 2 laterale şi 2 de tip cortină).
Pe lângă acestea, spaţiul pentru pasagerii din spate e decent atâta timp cât ocupanţii au sub 1,90 metri înălţime, iar portbagajul afişează o valoare bună: 350 litri. Lungimea de 4,35 metri, înălţimea de 1,46 metri, lăţimea de 1,8 metri şi ampatamentul de 2,63 metri sunt cotele ce dau acel spaţiu interior optim.
În timp ce tu citeşti aceste rânduri, Giulietta deţine încă titlul de cea mai sigură maşină compacta din istorie, potrivit testelor realizate de Euro NCAP.
Cu o motorizare excelentă, preţ competitiv, dinamică foarte bună şi design modern, Alfa Romeo Giulietta Quadrifoglio Verde pare maşina perfectă pentru cei mai mulţi dintre noi, dar totuşi care e problema?
În primul rând, Alfa Romeo suferă de aceeaşi „boală” pe care o au mărcile premium aflate sub tutela unui constructor auto generalist: se simte mirosul de non-premium (ca să nu zic ieftin). Cu alte cuvinte, se văd parcă prea mult influenţele Fiat. Volanul e de Fiat, dar cu sigla Alfa Romeo, iar computerul de bord, cu tot cu grafică, tot de la Fiat vine. Cam aceeaşi poveste are şi Audi A3 Sportback – prea multe influenţe Volkswagen. Singurul automobil premium din liga cu Giulietta poate fi considerat BMW Seria 1, care nu are „trăsături ieftine”, el fiind modelul de intrare in gamă. În plus, BMW nu e o marcă parte dintr-un grup generalist şi asta se vede.
Pe lângă mirosul de Fiat mai e ceva… Reputaţia. De cele mai multe ori e greşit să judeci copiii în funcţie de părinţi, deci nu e corect să mă gândesc că Giulietta ar putea să nu fie fiabilă. Totuşi, oricât de optimist şi de fermecat am fost de maşina asta, parcă tot am o rezervă pe care aş rezuma-o simplu: mai bine aştept să cumpere altcineva înaintea mea, să văd ce se întâmplă, iar mai apoi o iau în calcul serios ca achiziţie.