Galerie foto
Te crezi mai bun?
Uite cum stă treaba… experienţa nu înseamnă totul. Industria aeronautică s-a învârtit zeci de ani în jurul propulsorului cu elice, dar când nemţii au aruncat în luptă motorul cu reacţie, restul avioanelor păreau să zboare în slow-motion. Messerschmitt Me 262 a intrat în război în 1944, prea târziu ca să schimbe cursul istoriei, dar a doborât peste 500 de avioane ale Aliaţilor, în condiţiile în care germanii au pierdut mai puţin de 100. E genul de situaţie în care inovaţia mătură categoric podeaua cu soluţia veche, testată şi garantată.
Totuşi… Există şi un revers al medaliei, cunoscut drept teoria lui „lasă, că ştiu eu mai bine”. E sindromul de care suferă puştii de 18 ani, care cumpără un ghem de bandă adezivă şi superglue pe roţi, îl tunează la 500 CP şi speră că asta n-o să aibă nici un efect pirotehnic asupra transmisiei. E ceea ce face Acura cu noul ZDX.
BMW X6 e şi aşa o idee destul de îndrăzneaţă, în mare parte prin lipsă de logică şi impracticalitate, iar într-o măsură mai mică, prin (in)estetică. Dar cel puţin e un BMW. Iar în industria auto, numele „BMW” e ca un cupon de clemenţă. Nu-i nimic dacă arată cam ciudat, ţi se iartă.
Pe de altă parte, Acura poate să-şi ia gândul încă de pe acum de la simpatia maselor. ZDX se vrea a fi un concurent pentru „Sports Activity Coupe”, dar pare sortit mai degrabă etichetei de „eşec lamentabil de a-l concura sau copia pe X6”. N-are brandul care să atragă, n-are designul care să atragă, şi n-are prea multe motoare cu care să atragă – singurul disponibil e V6-le aspirat de 3,7 litri, cu 300 CP şi 366 Nm. Cam slăbuţ.
Din punctul meu de vedere… mai au muuult de-nvăţat.

