Galerie foto
Conform datelor publicate astăzi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), locuitorii ţărilor din Uniunea Europeană şi EFTA (Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) au cumpărat în luna noiembrie a acestui an un număr de 1.189.181 de maşini noi, volumul fiind cu 5,6% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2015.
Evoluţia a fost susţinută de toate pieţele importante din regiune, remarcându-se în special Spania (+13,5%), Franţa (+8,5%) şi Italia (+8,2%).
La nivelul primelor 11 luni din 2016, în Uniunea Europeană şi EFTA au fost înmatriculate 13.938.273 de automobile noi, raportându-se aşadar un avans de 6,9% faţă de acelaşi interval din anul anterior.
România a consemnat o creştere cu 20,2% a vânzărilor de maşini noi în noiembrie, cu un volum de 9.645 de unităţi, iar în primele 11 luni ale acestui an evoluţia este de 18,2% datorită celor 85.593 de automobile.
Luna noiembrie a fost extrem de benefică pentru unele mărci auto, care au înregistrat creşteri semnificative ale livrărilor în ţările din UE şi EFTA, printre cele care trebuie menţionate aici numărându-se: Jaguar (+56,7%), Alfa Romeo (+34,4%), Seat (+28,6%), Porsche (+21,1%), Renault (19,9%) şi Suzuki (+16,2%).
Dacia s-a bucurat de o evoluţie cu 7,7% a vânzărilor în UE şi EFTA în luna noiembrie a acestui an, cu un număr total de 31.585 de maşini comercializate.

