ACEA: Înmatriculările Dacia în Europa au crescut cu 12,5% în ianuarie 2019

Autoplay · februarie 18, 2019 · dosare

Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile (ACEA) informează că anul 2019 a început cu o scădere pentru piața europeană, astfel că în luna ianuarie a fost înregistrat un declin cu 4,6% al înmatriculărilor de mașini noi comparativ cu perioada similară din 2018.

În prima lună din 2019 au fost înscrise în circulație, pe teritoriul Europei, 1,2 milioane de automobile, acesta fiind al doilea cel mai ridicat volum consemnat în luna ianuarie după anul 2009.

Cererea pentru mașini noi a scăzut la nivelul întregii Uniunii Europene, în luna ianuarie a anului curent, inclusiv în Spania (-8%), Italia (-7,5%), Marea Britanie (-1,6%), Germania (-1,4%) și Franța (-1,1%).

Printre puținele țări din UE în care s-a raportat o creștere a înmatriculărilor de automobile noi în ianuarie 2019 se numără și România. Aici au fost înscrise în circulație 13.952 de mașini noi, un număr cu 18,8% mai mare decât cel înregistrat în aceeași lună a anului precedent.

Anul 2019 a început bine și pentru compania Dacia, care a consemnat o creștere cu 12,5% a livrărilor în luna ianuarie, pe teritoriul țărilor din Uniunea Europeană și EFTA (Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Marca autohtonă a vândut în regiune 44.538 de automobile noi în prima lună a acestui an și a obținut o cotă de piață de 3,6%.