Interesul de linga pista

Autoplay · iunie 15, 2009 · cockpit

Galerie foto

Anticipam situatia care exista deja in lumea F1. Pe fondul organizarii primelor curse departe de fieful traditional al motorsportului, Europa, si mai ales in tari in care impactul acestuia este practic zero, succesul de public este departe de asteptari, iar acest lucru creaza o stare de nervozitate care se manifesta si in deciziile celor implicati.

Bunaoara folosirea difuzoarelor de catre unele dintre monoposturi a creat deja opinii antagonice puternice, oamenii reclamind la FIA ceea ce li se parea neregulamentar. Surpriza, sau nu, forul mondial s a aliniat, din mers, la initiativa lui Ecclestone, ma rog, si la conceptia acestuia ca banul conteaza a respins contestatia, dind astfel credit noilor veniti de la Brawn, poate si pentru faptul ca in spatele echipei se afla un miliardar, in voga, in ciuda crizei, britanicul Richard Branson. Vorba ceea, cine are banul are dreptate, iar aceasta opinie va insemna, in mod clar, scaderea interesului marelui public.

Este cert ca perioada de timp necesara pentru egalizarea sanselor va fi lunga, suficienta, deci, pentru ca Brawn sa se desprinda decisiv. Pe de alta parte, ceea ce Mercedes cauta de mai multa vreme, mai exact de cind cu scandalul spionajului, care nu a dat bine pentru imaginea firmei, si anume debarcarea lui Ron Dennis, s a intimplat din cauza unei erori, intentionate, se pare, a directorului de cursa al echipei McLaren, in timpul Marelui Premiu al Australiei. Faptul ca McLaren a fost penalizata, chiar daca cu suspendare, si ca orice greseala de acum inainte ar duce la eliminarea din trei curse a scuderiei, a fost prea de tot pentru motoristul german, care a mormait ceva despre despartire, lucru care a grabit demisia lui Dennis. Scandaluri dincolo de ceea ce se intimpla pe piste, iar aici lucrurile urmeaza o cale in conformitate cu scenariul: echipa nou venita, cu sprijin financiar puternic, cu avantaje tehnice oficializate si cu evolutie departe de circuitele clasice, domina. Si o face bine.

Dupa Marele Premiu al Spaniei, primul de pe Batrinul Continent in acest an, lucrurile nu s au schimbat prea mult, doar Ferrari dind semne de revenire, este drept, cam slabe. Asa ca, in ierarhia pilotilor, Button, care a cistigat in Spania, s a distantat acumulind 41 de puncte fata de doar 27 ale colegului sau de echipa, Barrichello. Al treilea este Vettel cu 23 de puncte. La echipe conduce detasat Brawn GP cu 68 de puncte, fata de 38,5 acumulate de Red Bull. Dar lupta de-abia incepe.