Galerie foto
Vrei s-o pastrezi cit mai mult linga tine
Nu-mi mai amintesc cum reactionam, copil fiind, cind mi se lua jucaria din mina, dar stiu sigur ca testul cu BMW Seria 3 Cabrio l-am incheiat mult prea devreme decit mi-as fi dorit. Abia daca incepusem sa simt masina, dar senzatia mea este ca acest model nu poate fi descoperit cu una, cu doua. Nu-i de ajuns nici un drum de citeva sute de kilometri. Bineinteles, poti descoperi mult mai multe, dar cu o astfel de masina se creeaza o relatie speciala. De fiecare data cind urci in ea poti descoperi ceva nou, ceva care te va determina s-o pastrezi linga tine cit mai mult timp cu putinta.
Nu-s deloc un impatimit al masinilor cabrio. Le consider ca a patra sau a cincea varianta de masina daca mi-as putea permite un veritabil parc auto. Poate ca drumurile patriei au avut un cuvint greu de spus in intocmirea ierarhiei… Nu-i nici pentru prima oara cind merg cu un model ce poate fi decapotat pentru a fi exploatat in toata splendoarea sa, asa ca in mod normal n-ar fi trebuit sa fiu din cale-afara de emotionat. Poate si pentru ca de multa vreme nu mai am plete. Si totusi…
Fiecare despartire, tot mai grea
N-am stat prea mult sa analizez exteriorul masinii. Este un BMW autentic, iar culoarea m-a dat gata. Un albastru infinit, culoare pe care o caut de multi, multi ani fara succes la blugi. Dar cind te afli linga o astfel de masina, si inca pentru putina vreme, nu poti pierde secunde admirind-o. Totul trebuie sa se desfasoare ca intr-o cursa contracronometru. Masina e obisnuita cu asa ceva, tenta sportiva fiind vizibila de departe.
Anvelopele ei au talon mic, sint de fapt de M3, raminea ca eu sa tin pasul cu ea. In interior, spatarul scaunului te cam stringe-n spate la prima tentativa de apropiere, dar, incet-incet, te imbratiseaza tocmai pentru a face cit mai grea fiecare despartire. Volanul, mai gros decit de obicei, imprumutat si el de la M3, da senzatia ca bicepsii vor fi si ei pusi la treaba, dar e numai o falsa impresie. Cutia de viteze este automata si de cum atingi pedala de acceleratie abia astepti sa ajungi macar pe un drum ceva mai liber daca nu pe o pista de concurs. Dar de unde sa gasesti drum liber? De unde sa gasesti un drum cu mai multe benzi? De unde sa gasesti un drum care sa merite sa primeasca o astfel de masina?
Sunetul ce slefuieste diamante
In prima faza nu l-am gasit. Am rulat linistit, trecind de pe automat pe automat sportiv, apoi pe secvential. Am avut timp sa remarc de exemplu ca pe secvential schimba totusi singura viteza intr-o treapta superioara daca tot calci acceleratia fara sa tragi inapoi schimbatorul de viteze. Lucrul asta se intimpla undeva aproape de 7.000 rot/min, acolo unde schimba si cind maneta se afla pe automat sportiv. Motorul suna sublim la aceasta turatie. Nu e un sunet deloc grav, nu-i deloc infundat, ci e usor ascutit, dar deloc strident. Poti slefui diamante cu un asemenea sunet, dar sa merg mai tare de 160 km/h n-am prea avut loc. Ar fi trebuit sa exagerez un pic cu depasirile, dar poate as fi dat cit de cit emotii partenerilor de trafic si stiti doar ca nu-mi place deloc sa-i deranjez. La viteza mentionata am ajuns pe o distanta scurta. Nu stiu sa va zic daca au fost o suta sau doua de metri, dar sigur a fost o distanta scurta. Sprintul a fost, fara doar si poate, irezistibil.
Prea placut sa te poti impotrivi
Dar asta era doar inceputul. M-am hotarit sa decapotez masina. Cu portierele inchise si cu butonul ridicat operatiunea dureaza ceva mai mult de zece secunde. Eram curios sa vad daca ma mai aud la peste 100 km/h. Nu batea deloc vintul. Prinsesem o zi tare frumoasa de toamna, cu mult soare, chiar inainte de primele ninsori anuntate de meteorologi. Am pornit ca din pusca si trecusem deja de 100 km/h. Nu-mi place deloc sa ma aud vorbind, dar ma apropiam deja de 150 si nu eram deloc nevoit sa ridic vocea. Dimpotriva. Nici macar curentul de aer creat nu ma deranja. Dar practic nimic nu ma mai putea deranja atunci, deoarece aparea o senzatie pe care n-am intilnit-o prea des. Poate secretul este detinut de decapotabile, n-as sti sigur daca asa e.
Nici de adrenalina nu este vorba, ci e un sentiment mult mai profund. Poate aduce un pic cu o senzatie de libertate nemarginita, dar deocamdata nu-l pot defini precis. Cert este ca imboldul de a apasa acceleratia era prea puternic pentru a ma impotrivi. Si de ce oare sa te impotrivesti cind era atit de placut? Bineinteles, mi-am revenit cind acul trecea de 180, dar deja masina ma cucerise. Stabilitatea era ireprosabila. Directia functiona fara cusur.
De suspensie ma aratasem de la inceput incintat, mai ales ca nu era asa de rigida precum o banuiam. In viraje, chiar si in cele mai strinse, intram fara nici o emotie. De aici si pina la a o acoperi pentru a schimba prima cifra a vitezei n-a mai fost decit un pas. Cum trecea pedala de acceleratie de un hop inainte de a ajunge la podea (am mai intilnit asta la un model, parca la Chrysler 300C), calutii de sub capota parca isi luasera chiar atunci portia de jaratec. Abia ii stirnisem un pic ca eram totusi nevoit sa incetinesc, insa convingerea mea este ca masina mai avea tare multe sa-mi arate.
verdict autoplay
Sa nu va asteptati sa zic ceva de rau de masina asta si nici de subiectivism sa nu ma acuzati, ca nu-i cazul! Daca Prius m-a cucerit pentru ca-i de-a dreptul relaxanta pentru deplasarea prin oras, ei bine BMW Seria 3 Cabrio pur si simplu m-a subjugat pentru cum se comporta la drum lung. Iar sentimentul pe care l-am trait cind era decapotata abia astept sa-l mai incerc si sa fiti siguri ca nu voi ezita deloc sa vi-l dezvalui si voua.