Înmatriculările de autoturisme noi în România au înregistrat în iulie primul recul după patru luni consecutive de creștere, iar pe întreg anul 2026 au ajuns iar la o valoare negativă. Potrivit datelor ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România și Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în iulie 2026 cu 28,25% față de iulie 2025, atingând un volum de 11.740 de unități.

Pe primele șapte luni din 2026, volumul autoturismelor noi înmatriculate se ridică la 76.590 de unități, în scădere cu 5,7% față de primele șapte luni din 2025, respectiv 81.182 de unități.
Cote de piață vehicule/combustie ianuarie – iulie 2026:
– vehicule full electrice – 6.347 unități (+70,3%)
– vehicule hibride – 43.757 unități (+8,8%)
– vehicule pe GPL – 7.909 unități (-20,9%)
– vehicule pe benzină – 13.824 unități (-29,5%)
– vehicule pe motorină – 4.753 unități (-37,9%).
În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în iulie 28.711 unități, o creștere cu 11% față de iulie 2025. Pe primele șapte luni din 2026, înmatriculările de autoturisme second-hand pentru prima oară în România au ajuns la 173.647 de unități, în scădere cu 6,27% față de perioada similară din 2025, respectiv 185.265 de unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, IANUARIE-IULIE 2026:
DACIA 14.972 unități (3.286 în iulie, 2.860 în iunie, 2.133 în mai)
TOYOTA 8.011 (1.250 în iulie, 1.252 în iunie, 1.847 în mai)
SKODA 6.276 (802 în iulie, 1.244 în iunie, 910 în mai)
VOLKSWAGEN 5.871 (804 în iulie, 1.064 în iunie, 863 în mai)
RENAULT 3.458 (446 în iulie, 964 în iunie, 389 în mai)
FORD 3.110 (413 în iulie, 632 în iunie, 479 în mai)
HYUNDAI 3.109 (296 în iulie, 745 în iunie, 435 în mai)
MERCEDES-BENZ 3.063 (597 în iulie, 416 în iunie, 440 în mai)
BYD 2.812 (672 în iulie, 494 în iunie, 803 în mai și aprilie).
BMW 2.678 (351 în iulie, 454 în iunie, 338 în mai).
Citiți și: Mercedes-Benz a lansat noua generație GLA: SUV conceput să inspire în fiecare zi!
