A treia lună consecutivă de creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi! Chery iese din top, revine BYD!

Autoplay · iunie 2, 2026 · Știri

Înmatriculările de autoturisme noi în România au consemnat în mai a treia lună consecutivă de creștere de s-a ajuns ca scăderea din 2026 să înregistreze o singură cifră înainte de virgulă. Potrivit datelor ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România și Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, înmatriculările de autoturisme noi au crescut în mai 2026 cu 6,93% față de mai 2025, atingând un volum de 11.250 de unități.

Pe primele cinci luni din 2026, volumul autoturismelor noi înmatriculate se ridică la 48.7300 de unități, în scădere cu 9,33% față de primele cinci luni din 2025, respectiv 54.209 unități. Pe pozițiile 5-8 se situează mărci cu vânzări aproape identice, între locul 5 și 8 fiind o diferență de doar 20 de unități!

Cote de piață vehicule/combustie ianuarie – mai 2026:

– vehicule full electrice – 4.026 unități (+43,2%)

– vehicule hibride – 28.810 unități (+9,2%)

– vehicule pe GPL – 3.847 unități (-38,3%)

– vehicule pe benzină – 8.717 unități (-35,3%)

– vehicule pe motorină – 3.330 unități (-37,2%).

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în mai 26.340 de unități, o scădere cu 20,3% față de mai 2025. Pe primele cinci luni din 2026, înmatriculările de autoturisme second-hand pentru prima oară în România au ajuns la 143.935 de unități, în scădere cu 12,3% față de perioada similară din 2025, respectiv 163.983 de unități.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, IANUARIE-MAI 2026:

DACIA 8.826 (2.133 în mai, 1.710 în aprilie, 1.856 în martie)

TOYOTA 5.509 (1.847 în mai, 1.065 în aprilie, 933 în martie)

SKODA 4.230 (910 în mai, 775 în aprilie, 990 în martie)

VOLKSWAGEN 4.003 (863 în mai, 943 în aprilie, 945 în martie)

HYUNDAI 2.068 (435 în mai, 396 în aprilie, 461 în martie)

FORD 2.065 (479 în mai, 384 în aprilie, 399 în martie)

MERCEDES-BENZ 2.050 (440 în mai, 471 în aprilie, 326 în martie)

RENAULT 2.048 (389 în mai, 367 în aprilie, 454 în martie)

BMW 1.873 (338 în mai, 394 în aprilie, 375 în martie)

BYD 1.646 (803 în mai și aprilie, 279 în martie), a scos Chery din top.

Citiți și: Dacia Sandriders rămâne lider în W2RC și după Desafío Ruta 40, din Argentina!