Ultima lună a primului trimestru din 2026 a adus și prima floare a primăverii. Potrivit datelor ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, înmatriculările de autoturisme noi au crecut în martie 2026 cu 4,65% față de martie 2025, atingând un volum de 10.383 de unități. Pe primele trei luni din 2026, volumul autoturismelor noi înmatriculate se ridică la 27.275 de unități, în scădere cu 19% față de primele trei luni din 2025, respectiv 33.692 de unități.

Cote de piață vehicule/combustie trimestrul I/2026:
– vehicule full electrice – 2.587 unități (+19,7%)
– vehicule hibride – 15.740 unități (-0,3%)
– vehicule pe GPL – 2.030 unități (-49,1%)
– vehicule pe benzină – 4.983 unități (-43%)
– vehicule pe motorină – 2.025 unități (-35,1%).
În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în martie 32.356 de unități, o scădere cu 8,23% față de martie 2025. Pe primele trei luni din 2026, înmatriculările de autoturisme second-hand pentru prima oară în România au ajuns la 89.584 de unități, în scădere cu 6,8% față de perioada similară din 2025, respectiv 96.102 unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, IANUARIE-MARTIE 2026:
DACIA 4.983 unități (1.856 în martie, 1.685 în februarie,1.442 în ianuarie)
TOYOTA 2.597 (933 în martie, 900 în februarie, 764 în ianuarie)
SKODA 2.545 (990 în martie, 865 în februarie, 690 în ianuarie)
VOLKSWAGEN 2.197 (945 în martie, 631 în februarie, 621 în ianuarie)
RENAULT 1.292 (454 în martie, 613 în februarie, 225 în ianuarie)
HYUNDAI 1.237 (461 în martie, 386 în februarie, 390 în ianuarie)
FORD 1.202 (399 în martie, 427 în februarie, 376 în ianuarie)
BMW 1.141 (375 în martie, 381 în februarie, 385 în ianuarie)
MERCEDES-BENZ 1.139 (326 în martie, 391 în februarie, 422 în ianuarie)
BYD 843 (279 în martie, 252 în februarie, 312 în ianuarie).
Citiți și: Servicii premium de mobilitate înglobate într-o nouă divizie CASA AUTO!
