Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeana au scăzut în decembrie 2021 cu 22,8% față de decembrie 2020, atingând un nivel de 795.429 de unități, potrivit datelor furnizate de ACAROM.
În 2021 au fost înmatriculate în total în UE 9.700.326 de autoturisme, reprezentând o scădere cu 2,41% față de 2020. Creșteri au fost consemnate în Italia (+5,5%), Spania (+1,0%), Franța (+0,5%), în timp ce în Germania a fost înregistrat un regres cu 10,1%.
România se situează pe poziția a 14-a în UE, cu un volum de 121.208 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o scădere cu 4,1% comparativ cu 2020.
Cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în total în Europa sunt reprezentate de grupul Volkswagen, cu 2.944.117 unități (-3,7%), urmat de grupul STELANTIS, cu 2.378.979 de unități (-1,6%), și de grupul Renault, cu 1.093.539 de unități (-10,9%, însă DACIA, cu 410.788 de unități, a înregistrat un progres cu 1,3% față de 2020). Autoturismele marca Ford au atins 523.970 de unități noi înmatriculate, în scădere cu 19,2% față de 2020.
Situația detaliată o găsiți AICI.
Citiți și: Primul trofeu din 2022 pentru ieșeanul Matei Onofrei!
