Bugatti Chiron se apropie de finalul producției

Autoplay · octombrie 26, 2021 · BRAND

Constructorul auto francez Bugatti anunță că a înregistrat o creștere semnificativă a cererii pentru modelul Chiron în trimestrul al treilea din anul curent, astfel că producția seriei de vehicule asamblate într-un număr total de 500 de unități a intrat acum în etapa finală. Clienții mai au la dispoziție doar 40 de automobile, pe care le pot comanda în versiune Pur Sport sau Super Sport. Ultimele exemplare ale variantei Chiron, respectiv ale derivatei Chiron Sport se află deja în curs de fabricare sau urmează a fi construite în incinta atelierului din Molsheim.

Bugatti Chiron a reușit să se impună rapid în industria auto, fiind cel mai rapid și mai puternic model de serie creat de compania franceză în cei 112 ani de istorie. Scopul său a fost acela de a depăși orice limită în materie de design, tehnologie, inginerie și producție. Iar succesul a venit la foarte scurtă vreme după dezvăluirea ce a avut loc în cadrul ediției din 2016 a Salonului Auto Internațional de la Geneva. În primele 18 luni de la debut au fost vândute 300 din cele 500 de mașini, cei mai mulți dintre clienți provenind din zona Statelor Unite ale Americii.

„Prin versiunile Chiron Pur Sport și Super Sport, le oferim clienților apogeul anilor de dezvoltare continuă a platformei Chiron. Acest spectru de performanță, indiferent dacă se vrea atingerea vitezei maxime pe circuit sau deplasarea în condiții totale de lux pe autostradă, ajută modelul Chrion să ajungă la un nivel complet nou. Acum când mai sunt atât de puține exemplare de construit, puritatea rețetei bazate pe un motor W16 este onorată cu stil”, a declarat Hendrik Malinowski, directorul de vânzări și operațiuni al mărcii Bugatti.

De la debut, Chiron a obținut numeroase distincții datorită abilităților sale excepționale. Vehiculul este capabil să dezvolte 1.500 CP și un cuplu de 1.600 Nm, suficient pentru a accelera de la 0 la 100 km/h în doar 2,4 secunde și a atinge 200 km/h în 6,1 secunde. Drept urmare, în 2017 a stabilit un nou record mondial datorită faptului că a reușit să accelereze de la 0 la 400 km/h și să frâneze până la oprire în numai 41,96 de secunde.

Familia Chiron a fost completată în 2020 de versiunea Pur Sport, căreia i s-a alăturat, acum câteva luni, derivata Super Sport. Aceasta din urmă dispune de un propulsor W16 de 8 litri care generează 1.600 CP și poate atinge o viteză maximă de 440 km/h.