Constructorul auto japonez Mazda a anunțat oficial că va extinde linia de SUV-uri de pe piața europeană începând cu anul 2022. Gama va fi completată de alte două modele, botezate CX-60 și CX-80, pe care compania le va lansa pe parcursul următorilor doi ani.
Mazda își propune să vină în întâmpinarea cerințelor exprimate de clienții acestui segment, astfel că le va oferi posibilitatea de a alege dintr-un număr mai mare de SUV-uri care vor îmbina performanțele superioare cu eficiența și plăcerea de a conduce. În același timp, versiunile cu ampatamentul extins ale vehiculelor CX-70 și CX-90, precum și SUV-ul de mici dimensiuni CX-50, vor fi lansate în Statele Unite ale Americii și în alte regiuni din afara Europei.
Revenind la viitoarele modele europene CX-60 și CX-80, Mazda informează că ele vor avea două, respectiv trei rânduri de scaune, vor încorpora tehnologia inovatoare Skyactiv și vor beneficia de opțiuni de motorizare plug-in hybrid formate dintr-un propulsor pe benzină cu patru cilindri alături de o unitate electrică. De asemenea, noile motoare cu șase cilindri pe benzină (Skyactiv-X) și diesel (Skyactiv-D) vor fi disponibile împreună cu un sistem mild-hybrid de 48 volți pentru a eficientiza consumul de combustibil.
Mai mult decât atât, prima jumătate a anului 2022 va marca debutul unei noi versiuni a primului vehicul electric de serie din portofoliul Mazda, MX-50 urmând să aducă numeroase tehnologii electrificate în combinație cu un motor rotativ ca generator de energie. Ulterior, mai exact începând din 2025, firma niponă va lansa mai multe automobile bazate pe o nouă arhitectură dedicată mașinilor electrice pentru ca întreaga linie de produse să fie electrificată până în 2030.
