La doar câteva săptămâni după ce a confirmat că va lansa o nouă familie de automobile electrice de performanță, compania britanică Lotus prezintă acum un șasiu ultraușor care va sta la baza mașinilor sport din această gamă. Noua structură a fost dezvoltată ca parte a proiectului denumit LEVA (Lightweight Electric Vehicle Architecture), anunțat încă din luna octombrie a anului trecut.
Grație cunoștințelor acumulate de-a lungul anilor de Lotus și partenerii săi de lucru, noua arhitectură este cu 37% mai ușoară decât cea utilizată de modelul Emira echipat cu motor V6. Platforma promite să fie extrem de versatilă, astfel încât să se adapteze perfect la o varietate de configurații, dimensiuni ale ampatamentului și capacități ale pachetului de baterii.
În acest sens, Lotus oferă detalii despre trei tipuri diferite de vehicule care ar putea fi construite cu ajutorul noii arhitecturi. Primul dintre ele este un automobil cu două locuri și ampatamentul de minimum 2.470 mm, prevăzut cu un pachet de baterii cu opt module și o capacitate maximă de 66,4 kWh. Cel de-al doilea model dispune tot de două locuri dar are ampatamentul de peste 2.650 mm și integrează un pachet de baterii cu 12 module și o capacitate de până la 99,6 kWh. Lista este completată de o mașină cu 2+2 locuri, ampatamentul de peste 2.650 mm și un acumulator cu 8 module având o capacitate maximă de 66,4 kWh.
Proiectul LEVA a fost coordonat de inginerul Richard Rackham, șeful departamentului responsabil cu dezvoltarea conceptelor Lotus. Una dintre cele mai mari realizări ale sale este platforma din aluminiu extrudat fabricată pentru modelul Elise în urmă cu 25 de ani. „Proiectul LEVA este la fel de revoluționar cum era arhitectura Lotus în 1996. În adevăratul spirit Lotus, a fost obținută o reducere semnificativă a greutății, fără compromisuri în materie de performanță, eficiență și siguranță”, a declarat Rackham.
Primele automobile sport electrice bazate pe noua arhitecutră creată de Lotus vor fi lansate pe piață în anul 2026.
