Înmatriculările de autoturisme noi din România au crescut cu 19% în iulie

Autoplay · august 4, 2021 · analiza

Conform statisticilor date publicității de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) și citate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna iulie a acestui an au fost înscrise în circulație 15.493 de mașini noi pe teritoriul țării noastre, un număr mai mare cu 19,64% față de cel raportat în perioada similară din 2020.

În ceea ce privește situația de la nivelul primelor șapte luni din anul curent, aceleași surse informează că au fost înmatriculate în România 63.191 de autoturisme noi, un volum în creștere cu aproximativ 1% comparativ cu intervalul ianuarie – iulie 2020.

Segmentul autoturismelor second hand înmatriculate pentru prima oară în România a consemnat și el o evoluție cu 17,55% în iulie 2021, datorită celor 35.633 de unități înscrise în circulație. Creșterea este similară și dacă sunt luate în considerare toate cele șapte luni care au trecut de la începutul anului curent, respectiv de 11,04%, fiind obținută cu ajutorul celor 235.188 de mașini second hand înmatriculate pentru prima dată în România.

Revenind la autoturismele noi, clasamentul pe mărci aferent intervalului ianuarie – iulie 2021 arată astfel:

1. Dacia – 15.035 de unități

2. Škoda – 5.273 de unități

3. Ford – 4.773 de unități

4. Toyota – 4.762 de unități

5. Volkswagen – 4.654 de unități

6. Hyundai – 4.411 unități

7. Renault – 4.063 de unități

8. Suzuki – 2.806 unități

9. Mercedes-Benz – 2.183 de unități

10. BMW – 2.178 de unități