Constructorul auto italian Maserati a dat publicității câteva imagini prin intermediul cărora anunță că a început etapa de testare a noului model GranTurismo. Aceste fotografii surprind un prim prototip al viitorului automobil, condus pe străzile din orașul Modena.
GranTurismo va fi cel dintâi vehicul din portofoliul companiei Maserati care va beneficia de un sistem de propulsie 100% electric. Pentru moment nu se cunosc detalii referitoare la specificațiile sale tehnice, dar se așteaptă ca sprintul de la 0 la 100 km/h să se realizeze într-un timp mai scurt decât în cazul versiunii cu motorizare pe benzină datorită calităților aerodinamice îmbunătățite.
Înainte de lansarea oficială a noii generații Maserati GranTurismo, mai multe prototipuri ale vehiculului electric vor trece printr-o perioadă intensivă de teste efectuate atât pe circuit, cât și pe drumurile publice, în condiții cât se poate de variate, în așa fel încât să fie strânse toate datele necesare pentru efectuarea ultimelor ajustări de care va fi nevoie.

