Alfa Romeo Giulia va primi un facelift important în viitorul apropiat

Autoplay · mai 13, 2021 · BRAND

Potrivit unor informații apărute recent, compania italiană Alfa Romeo plănuiește să efectueze o serie amplă de actualizări asupra modelului Giulia, pe care le va prezenta spre finele anului 2021. Mașina va beneficia de numeroase modificări atât la exterior, cât și la interior, lansarea spre vânzare fiind programată să aibă loc în 2022.

Conform publicației Autoblog.it, noua Giulia va dispune de un design inspirat de cel al conceptului Tonale și va fi echipată cu blocuri optice redesenate, prevăzute cu tehnologie LED. Restilizarea va continua și la interior, acolo unde clienții vor găsi un instrumentar de bord complet digital, precum și sistemul de infotainment Alfa Connect însoțit de un ecran tactil de mari dimensiuni.

În materie de motorizare, noul model Alfa Romeo Giulia va putea fi comandat doar cu sisteme de propulsie mild-hybrid de 48V, completate de o transmisie automată AT8 cu opt trepte de viteză. În vârful gamei se va poziționa versiunea Super Veloce, echipată cu aceeași unitate pe benzină de 2 litri turbo care dezvoltă 330 CP în structura automobilului Maserati Ghibli Hybrid.