Primul model de serie dezvoltat de constructorul auto ceh Škoda în cadrul proiectului India 2.0 se va numi „Kushaq”. Denumirea noului SUV de clasă medie își are originea în termenul „kushak” din sanscrită – o limbă veche de câteva mii de ani, care încă mai este vorbită pe teritoriul Indiei – și se traduce prin cuvântul „rege” sau „împărat”.
Numele „Kushaq” se încadrează perfect în actuala strategie a mărcii Škoda, ce prevede ca toate automobilele din categoria SUV să beneficieze de titulaturi care încep cu litera „K” și se termină cu litera „Q”, la fel ca modelele Kodiaq, Karoq și Kamiq. Premiera mondială a noului vehicul este programată să aibă loc în luna martie a acestui an.
Kushaq va marca începutul unei noi ere pentru Škoda pe subcontinentul indian. Aceasta este regiunea unde producătorul auto ceh supervizează toate activitățile grupului Volkswagen, ca parte a proiectului India 2.0, care prevede lansarea a patru modele noi în perioada următoare, primul dintre ele fiind Kushaq. Toate automobilele se vor baza pe versiunea MQB-A0-IN a platformei Modular Transverse Matrix, pe care Škoda a adaptat-o la nevoile clienților din India.
