Constructorul auto britanic Bentley anunță că a început producția noii versiuni Flying Spur V8, la capacitate maximă, în cadrul uzinei sale din Crewe. O echipă de angajați foarte bine instruiți asamblează fiecare mașină în parte, fiind nevoie de peste 100 de ore de muncă pentru a finaliza cele 84 de procese individuale.
Limuzina de lux este pusă în mișcare de un motor V8 twin-turbo pe benzină de 4 litri, capabil să dezvolte 542 CP și un cuplu maxim de 770 Nm. Grație acestui propulsor, accelerarea de la 0 la 100 km/h se realizează în 4,1 secunde, iar viteza maximă atinsă este de 318 km/h, cu un consum combinat de combustibil de 12,7 litri/100 km și emisii de CO2 de 288 g/km.
Pentru a minimiza consumul de carburant, patru dintre cilindrii motorului V8 pot fi dezactivați în momentele în care mașina nu este foarte încărcată, cererea de cuplu fiind mai mică de 235 Nm, iar viteza propulsorului coborând sub 3.000 rpm. Dezactivarea se efectuează în aproximativ 20 de milisecunde, astfel că schimbarea este imperceptibilă pentru persoanele aflate în interior.
Noua variantă Flying Spur V8 este cu 100 kg mai ușoară decât derivata echipată cu o unitate W12. Drept urmare, ea promite să le ofere șoferilor experiențe mai plăcute ale condusului datorită faptului că este mai agilă și oferă răspunsuri mai rapide. În plus, din echiparea standard a noului model fac parte funcții precum Adaptive Air Suspension, Torque Vectoring by Brake, Drive Dynamics Control și Electric Steering. Pe lângă toate acestea, clienții pot adăuga sistemul inovator anti-ruliu Bentley Dynamic Ride și tehnologia Electronic All-Wheel Steering.
Noul Bentley Flying Spur V8 poate fi comandat în configurații cu patru sau cinci locuri, primele exemplare fiind programate să ajungă în posesia cumpărătorilor în viitorul apropiat.
