Škoda va crește producția SUV-urilor Kodiaq și Karoq

Autoplay · noiembrie 17, 2020 · BRAND

Odată cu relocarea producției următoarei generații Superb de la uzina din Kvasiny (Cehia) către cea din Bratislava (Slovacia), începând din anul 2023, Škoda va utiliza linia de asamblare eliberată în acest fel pentru a construi unități suplimentare ale SUV-urilor Kodiaq și Karoq. În plus, celor două automobile li se va alătura și un alt model din portofoliul companiei cehe.

„Apreciem deciziile grupului Volkswagen cu privire la reorganizarea activităților de producție. Aceste schimbări ne vor aduce o capacitate suplimentară de producție în Cehia, de care Škoda are mare nevoie pentru a-și susține creșterea. Ne dorim expansiunea mărcii și menținerea profitabilității. Este un semn important că Škoda își va asuma și mai multe responsabilități în cadrul grupului Volkswagen. Pe lângă regiunea Indiei, ne vom ocupa de acum înainte și de evoluția din Rusia și Africa de Nord”, a declarat Thomas Schäfer, CEO-ul Škoda.

În momentul de față, în cadrul uzinei din Kvasiny sunt construite vehiculele Kodiaq, Karoq, Superb și versiunea plug-in hybrid Superb iV. După reorganizarea programată să aibă loc în anul 2023, Škoda va putea crește producția celor două SUV-uri care se bucură de o popularitate tot mai mare în ultima perioadă. De asemenea, compania plănuiește să asambleze, în incinta aceleiași fabrici, și un alt model din gamă.

În schimb, deși va fi construită în Slovacia, viitoarea generație Škoda Superb va fi dezvoltată tot în Cehia, la Mladá Boleslav.