Constructorul auto britanic Jaguar a prezentat oficial îmbunătățirile efectuate asupra sedanului XE, pe care clienții îl pot comanda cu o nouă opțiune electrificată de propulsie și cu o gamă vastă de tehnologii de conectivitate. Tot acum, compania a dezvăluit și actualizările pe care le-a primit modelul de top XF – în versiunile Sportbrake și sedan.
Pentru prima dată în istorie, Jaguar XE este disponibil cu un sistem de motorizare mild-hybrid. Această tehnologie este formată dintr-un propulsor diesel de 2 litri, cu patru cilindri, capabil să dezvolte 204 CP, alături de un generator/starter integrat în curea (BiSG) al cărui rol este acela de a recupera energia pierdută în mod normal pe durata decelerării și a frânării, pe care o stochează apoi într-o baterie litiu-ion de 48 de volți amplasată în partea din spate a mașinii. Unitatea diesel este însoțită de o transmisie automată cu opt rapoarte și permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde, cu un consum mediu de combustibil de 4,8 litri/100 km și emisii de CO2 de 127 g/km.
Linia de motorizare mai include unitățile pe benzină de 2 litri turbo, cu patru cilindri, în stare să genereze 250 CP și un cuplu de 365 Nm, respectiv 300 CP și un cuplu de 400 Nm, conectate la aceeași transmisie automată cu opt trepte de viteză.
La interior, XE beneficiază de cea mai recentă variantă a sistemului de infotainment Pivi Pro, ce poate fi accesat prin intermediul unui ecran tactil cu diagonala de 10 inch, situat pe consola centrală. În plus, un alt touchscreen de 5,5 inch, amplasat mai jos și pus în funcțiune tot cu ajutorul noii tehnologii Pivi, combină două selectoare rotative pentru o operare intuitivă a celor mai importante funcții ale vehiculului.
Pentru a ajuta conducătorii auto să acceseze informațiile cheie și mai rapid, un sistem HD Interactive Driver Display cu diagonala de 12,3 inch le pune la dispoziție o grafică îmbunătățită și o configurație ajustabilă în așa fel încât să afișeze hărțile de navigație, lista de contacte și alte detalii relevante în raza vizuală. De asemenea, în combinație cu tehnologia Head-up Display, șoferii primesc toate informațiile de care au nevoie fără a fi nevoiți să își abată privirea de la direcția de mers.
În materie de design, toate elementele din habitaclu, de la instrumentarul de bord și consola centrală, până la cotiere și scaune, sunt acoperite cu materiale de foarte bună calitate pentru un confort tactil îmbunătățit.


Jaguar XF Sedan și XF Sportbrake beneficiază, de asemenea, de un stil exterior ușor modificat, un interior prevăzut cu noi materiale premium și o gamă vastă de tehnologii de conectivitate. La exterior se remarcă o nouă bară de protecție în partea din față, completată de fantele de ventilație poziționate mai jos pentru a scoate în evidență dimensiunile generoase ale mașinii. Această senzație este amplificată și prin intermediul grilei radiatorului, în mijlocul căreia a fost poziționat logo-ul Jaguar. Totodată, se observă farurile înguste cu tehnologie LED, luminile de rulare pe timp de zi care imită forma literei „J” și bara de protecție mai lată din spate.
De cealaltă parte, habitaclul modelului XF este acum mai curajos, mai dinamic și mai orientat către conducătorul auto. Interiorul este dominat de un touchscreen cu design curbat și diagonala de 11,4 inch, amplasat în interiorul unei carcase din aliaj de magneziu, cu ajutorul căruia este controlat noul sistem de infotainment Pivi Pro. În plus, finisajele din lemn și aluminiu evidențiază atenția pe care experții Jaguar au acordat-o fiecărui detaliu.
În ceea ce privește motorizarea, clienții noilor versiuni XF și XF Sportbrake pot alege un propulsor diesel de 2 litri turbo, cu patru cilindri, în stare să livreze 204 CP și un cuplu maxim de 430 Nm alături de un sistem mild-hybrid care utilizează un generator/starter integrat în curea (BiSG) pentru a recupera energia pierdută în mod normal pe durata frânării sau a decelerării și a o stoca apoi într-o baterie litiu-ion de 48 de volți.
De asemenea, cumpărătorii pot opta pentru două unități pe benzină, cu patru cilindri, capabile să dezvolte 250 CP, respectiv 300 CP. Toate cele trei motoare sunt conectate în mod standard la o transmisie automată cu opt trepte de viteză, pe care conducătorii auto o pot controla cu ajutorul padelelor montate în spatele volanului.



