Un nou record de autonomie stabilit de Hyundai Kona Electric

Autoplay · august 17, 2020 · BRAND

Trei modele de serie Hyundai Kona Electric au fost supuse unei provocări fără precedent, pe circuitul Lausitzring, din Germania. Primul dintre vehicule a fost condus de tehnicieni ai departamentului post-vânzări din cadrul diviziei Hyundai Motor Germania, la bordul celui de-al doilea s-au aflat membri ai departamentului de relații cu presa și marketing de produs, iar cel de-al treilea a fost lăsat în grija șoferilor de teste ai renumitei publicații germane Auto Bild.

Obiectivul a fost acela de a vedea ce autonomie maximă poate atinge SUV-ul complet electric prevăzut de constructorul auto sud-coreean cu un pachet de baterii litiu-ion de 64 kWh, după o singură încărcare a acumulatorilor. În ciuda faptului că utilizarea aerului condiționat nu a fost interzisă, niciuna dintre cele trei echipe nu a riscat să activeze această funcție, chiar dacă temperatura exterioară a ajuns și la 29 de grade Celsius pe parcursul celor trei zile de teste. De asemenea, sistemul de entertainment a rămas închis din dorința de a păstra întreaga putere pentru tehnologia de propulsie. Doar luminile de rulare pe timp de zi au fost aprinse, în așa fel încât să fie respectată legislația aflată în vigoare.

Cele trei automobile Hyunda Kona Electric s-au deplasat cu viteze medii cuprinse între 29 și 31 km/h pe circuitul Lausitzring, aceste valori fiind întâlnite în mod frecvent pe durata călătoriilor efectuate în mediul urban, în special la orele de vârf. Drept urmare, toate cele trei mașini puse la încercare au obținut autonomii de peste 1.000 de kilometri, mai exact: 1.018 km, 1.024 km, respectiv 1.026 km.

Organizația Dekra s-a asigurat de buna desfășurare a acestui test prin monitorizarea atentă a vehiculelor utilizate pentru a se evita orice speculație cu privire la o posibilă influențare a rezultatelor.

„Îi felicit pe toți cei care au luat parte la această misiune, demonstrând că modelul nostru Kona Electric este accesibil și foarte eficient. Mașina orientată către stilul de viață activ combină designul atractiv al unui SUV compact cu avantajele unui vehicul prietenos cu mediul înconjurător. Acest lucru înseamnă că fiecare client va cumpăra un vehicul cu o gamă de tehnologii sofisticate care se adaptează perfect la utilizarea zilnică”, a declarat Michael Cole, președintele Hyundai Motor Europa.

Hyundai Kona Electric este produs în cadrul uzinei din Nošovice, Republica Cehă, începând din martie 2020, fiind vândut în acest an în peste 25.000 de unități.