Ford prezintă modelul cu șapte motoare electrice Mustang Mach-E 1400

Autoplay · iulie 22, 2020 · BRAND

Compania americană Ford a dezvăluit oficial noul Mustang Mach-E 1400, un prototip unicat dezvoltat în colaborare cu RTR Vehicles pentru a demonstra ce performanțe remarcabile pot fi obținute cu ajutorul propulsiei electrice.

Mustang Mach-E 1400 dispune de șapte motoare electrice în stare să genereze în total 1.400 CP și să permită atingerea vitezei maxime de 257 km/h. Trei dintre aceste propulsoare au fost amplasate pe puntea față, iar celelalte patru au fost poziționate pe puntea spate. Drept urmare, șoferul are posibilitatea de a alege ca deplasarea să se realizeze cu tracțiune față, spate sau integrală, în funcție de situație și de preferințe.

Cele șapte unități electrice sunt însoțite de o baterie de 56,8 kWh formată din celule de magneziu, nichel și cobalt, însă Ford nu oferă informații despre autonomie, dat fiind faptul că Mustang Mach-E 1400 a fost creat special pentru performanțe.

„Acum este momentul perfect pentru a exploata energia electrică, a învăța din aceste experimente și a aplica noile cunoștințe la portofoliul nostru. Mustang Mach-E va fi plăcut de condus, la fel ca oricare alt Mustang de până acum, dar Mustang Mach-E 1400 este absolut excepțional datorită eforturilor depuse de echipele Ford Performance și RTR”, a declarat Ron Heiser, inginerul-șef al programului Mustang Mach-E.

Noul prototip Ford Mustang Mach-E 1400 va debuta în viitorul apropiat în cadrul unei curse NASCAR.