Viitorul sedan electric Mercedes-Benz EQS va oferi o autonomie de peste 700 km

Autoplay · iulie 21, 2020 · BRAND

Din cauza pandemiei generate de noul coronavirus, întâlnirea anuală a acționarilor grupului german Daimler s-a desfășurat în 2020 exclusiv online. Șeful companiei, Ola Källenius, a vorbit pentru început despre modul în care COVID-19 a afectat vânzările globale de vehicule, după care și-a concentrat atenția asupra rezultatelor financiare și modelelor noi ce trebuie să ajungă pe piață în viitorul apropiat.

Unul dintre aceste automobile este noul Mercedes-Benz Clasa S, așteptat să debuteze în luna septembrie. La câteva luni după aceea va fi dezvăluit și sedanul electric EQS, Ola Källenius subliniind încă o dată că acest vehicul a fost dezvoltat de la zero, nefiind, așadar, o versiune electrică a Clasei S. Asemenea conceptului prezentat în 2019, varianta de producție va oferi o autonomie electrică de peste 700 km datorită bateriilor construite în cadrul fabricii din Stuttgart-Untertürkheim. Această valoare are la bază procedura de testare WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure).

În momentul de față, Tesla Model S garantează cea mai mare autonomie electrică de pe piața din Europa, respectiv de 610 km, conform standardelor WLTP. Sedanul american va avea o concurență serioasă în acest segment odată ce vor fi lansate sedanurile electrice dezvoltate de Mercedes-Benz, Jaguar, BMW și Audi, precizează Motor1.com, citând publicația Automotive News Europe.

Mercedes-Benz EQS se va poziționa pe aceeași linie cu modelul Clasa S în materie de confort, lux și siguranță, fiind primul sedan al companiei germane creat pe baza unei arhitecturi complet electrice.