Constructorul auto german Porsche anunță actualizarea gamei sale de SUV-uri odată cu debutul noilor modele Cayenne GTS și Cayenne GTS Coupé, dezvoltate în așa fel încât să ofere o performanță excelentă a condusului.
Tehnologia de propulsie joacă un rol esențial în cazul versiunilor GTS. În locul vechiului motor V6 biturbo de 3,6 litri, Porsche a hotărât să instaleze acum o unitate V8 turbo cu patru cilindri capabilă să genereze 460 CP și un cuplu maxim de 620 Nm. Accelerarea de la 0 la 100 km/h se realizează în 4,5 secunde, cu ajutorul pachetului Sport Chrono, iar viteza maximă atinsă este de 270 km/h.
Cele două automobile dispun de un șasiu coborât și orientat către performanță, un design distinctiv și o gamă vastă de echipamente actualizate. Motorul V8 vine conectat la o transmisie automată cu opt rapoarte Tiptronic S, garantând un consum mediu de combustibil de 11,2 – 11,4 litri/100 km și emisii de CO2 de 255 – 260 g/km, conform standardelor NEDC. În plus, a fost instalat un nou sistem de evacuare configurat pentru a transmite foarte multă emoție și a pune în evidență latura sportivă a derivatelor GTS, iar tehnologiile Porsche Active Suspension Management și Porsche Torque Vectoring Plus fac parte din echiparea standard.
Pachetul Sport Design aduce numeroase accente de culoare neagră, fiind incluse aici jantele RS Spyder Design de 21 inch, terminațiile sistemului de evacuare, finisajul geamurilor din spate și cel al farurilor cu LED, grila radiatorului și carcasele oglinzilor laterale. Interiorul beneficiază de materiale de calitate superioară, iar scaunele sport cu ajustare în opt moduri diferite promit să ofere un suport optim pe durata fiecărei deplasări.
Noile modele Porsche Cayenne GTS și Cayenne GTS Coupé vor ajunge în showroom-uri începând din luna iulie.



