Începând de astăzi, noua generaţie Land Rover Defender este reprezentată în showroom-ul Casa Auto de un exemplar 110, în cinci uşi. Acesta este noul Land Rover Defender, un simbol reimaginat pentru secolul al XXI-lea, care a fost construit într-un mod extrem de inteligent în aşa fel încât să aibă o gamă vastă de abilităţi şi funcţii de siguranţă perfecte pentru întreaga familie. Silueta sa este una inconfundabilă şi se remarcă încă de la prima vedere prin detaliile de design care îi scot în evidenţă latura robustă.
„Noul Defender respectă trecutul, dar nu este copleşit de el. Acesta este un nou Defender pentru o nouă eră. Personalitatea sa unică este accentuată de silueta distinctivă şi proporţiile optime care îl ajută să fie atât extrem de atractiv, cât şi de capabil. Un 4×4 convingător din punct de vedere vizual care îşi poartă designul şi integritatea inginerească într-o manieră fără compromisuri”, a declarat Gerry McGovern, directorul de design al companiei Land Rover.
Noul Defender a fost creat atât pentru clienţii dornici de aventură şi curioşi, cât şi pentru cei care pun preţ pe valoarea comunităţii în care trăiesc şi încearcă să facă o diferenţă. Aşadar, cumpărătorii pot alege dintr-un număr impresionant de opţiuni de personalizare pentru a-şi configura vehiculul perfect. Oferta include pentru început versiunea 110 şi varianta 90, prevăzută cu un ampatament ceva mai scurt, iar în curând va fi completată şi de alte două derivate.
Defender 110 oferă configuraţii prevăzute cu cinci, şase sau 5+2 locuri, la care se adaugă un spaţiu dedicat bagajelor ce porneşte de la 1.075 de litri şi poate ajunge la 2.380 de litri când cel de-al doilea rând de scaune este pliat. Materialul pliabil instalat opţional în partea din interior a plafonului le permite pasagerilor de pe locurile din spate ale variantei 110 să se bucure de o experienţă asemănătoare unui safari.

Mai multe amănunte despre noua generație Defender poți afla AICI
Noua arhitectură îi oferă SUV-ului o gardă la sol de 291 mm şi o geometrie perfectă pentru off-road, făcând ca versiunea 110 să dispună de un unghi de atac de 38 de grade, un unghi de trecere de 31 de grade şi un unghi de degajare de 40 de grade. În plus, maşina se poate deplasa fără probleme în ape cu o adâncime maximă de 900 mm prin activarea programului Wade al sistemului Terrain Response 2.
Promoţional, versiunea Diesel dotată cu motorul 2.0D SD4 240 CP costă 57.500 de euro (fără TVA), în timp ce cea pe benzină cu motor de 3 litri şi 400 CP costă 64.200 de euro (fără TVA).
Ambele versiuni sunt cu tracţiune integrală, beneficiază de cutii de viteze automate şi sunt dotate la nivelul de echipare S (SP1) cu următoarele:
Jante de 19″ – Style 6010 cu 6 spite si finisaj Gloss Sparkle Silver – Roata de rezerva de dimensiune normala de 19″
Roata de rezerva de dimensiune normala de 19″
Terrain Response (5 programe cu suspensie pe arcuri (Noroi, Iarba-Pietris-Zapada, Confort, Nisip, Eco)(7 programe cu suspensie pneumatica
Plafon exterior in culoarea caroseriei (pentru varianta X numai cu vopsea Santorini Black)
Plafon exterior standard metalic
Pachet Exterior (Ceres Silver Skid Pans si embleme, grila Anthracite, finisaje capota, bandouri, capace oglinzi Narvik Black)
Personalizare cu emblema „S”
Faruri LED
Scaune fata reglabile partial electric pe 12 directii
Coloana volan reglabila manual
Praguri standard
Oglinda interioara retrovizoare heliomata automat
Consola centrala fata cu cotiera
Sistem audio 180W cu 6 difuzoare
Amintitele dotări se adaugă celor standard:
Plafon interior din stofa morzine culoarea Light Oyster
Anvelope all-season
Schimbator de viteze imbracat in piele
Suspensie pneumatica – Adaptive Dynamics si (064BR) – Reglarea automata a farurilor)
Sistem de reglare automata a suspensiei – Adaptive Dynamics
Lipsa bare longitudinale
Signature graphic – element de personalizare pozitionat deasupra rotilor spate
Oglinzi exterioare heliomate, incalzite, reglabile si pliabile electric cu lumini la apropiere
Reglarea automata a farurilor – Faruri LED Premium cu signature DRL- Faruri Matrix LED cu signature DRL
Stopuri LED
Scaune spate rabatabile 40:20:40 cu cotiera
Elemente gri deschis cu finisaj Light Grey Powder Coat Brushed pe consola, bord, volan si usa
Volan cu piele si poliuretan (disponibil numai negru Ebony)
Parasolare sofer&pasager fata cu oglinzi iluminate
Lipsa pachet fumatori
Iluminare habitaclu (lumina alba)
Instalatie de climatizare automata pe 2 zone
Acoperitoare compartiment bagaje
Digital Audio Broadcast (DAB) radio
Sistem de navigatie Connected Pro
Sistem Click&Go – mecanism montat pe spatele scaunelor fata care permite atasarea tabletelor pentru sistem multimedia spate
Ecran central de 10″
InControl Remote include: – apel de urgenta SOS cu detectarea automata a unui impact; – apel asistenta rutiera in cazul unei defectiuni (bCall); – aplicatia InControl Remote Essential, care ofera informatii despre statusul vehicului (nivel carburant, blocare etc. fara posibilitatea controlarii de la distanta) – acest serviciu este valabil pe
Fara incarcare wireless
Display de bord interactiv de 12.3″
Alarma perimetrica
Sistem de monitorizare a presiunii in anvelope (TPMS)
Prezoane anti-furt (disponibile cu jante din otel sau aliaj)
Sistem franare de urgenta autonom
Sistem de camere perimetrale 3D
Pilot automat si limitator de viteza
Monitorizarea conditiei soferului
Asistenta pentru mentinerea benzii de rulare
Assistenta la parcare 3600
Sistem de recunoastere a indicatoarelor rutiere si Limitator de viteza adaptiv
Asistenta la trecerea vadului.




