Honda Civic Type R se pregătește pentru viitoarea generație

Autoplay · mai 25, 2020 · BRAND

Primul prototip al următoarei generații Honda Civic Type R a fost surprins recent la teste pe drumurile publice din Germania, în condițiile în care noul model este așteptat să debuteze în anul 2022.

Vehiculul a fost observat în apropierea circuitului de la Nürburgring, iar din primele imagini, date publicității de revista britanică Autocar, nu pare a avea un design exterior foarte diferit de cel al versiunii actuale. Forma caroseriei, garda la sol joasă și eleronul de mari dimensiuni instalat în spate amintesc de modelul disponibil în prezent pe piață. În schimb, blocurile optice din față par a dispune de o formă nouă, iar terminația sistemului de evacuare nu este amplasată pe mijloc de această dată.

Se presupune că noul Civic Type R va primi un sistem hibrid de propulsie, ca parte a strategiei Honda de electrificare a gamei de produse, care își propune ca toate mașinile pe care le va comercializa în Europa să fie electrificate până în 2025. Viitorul hatchback ar urma să combine un motor V6 twin-turbo de 3,5 litri cu trei unități electrice.

Nu se știe deocamdată unde va fi construită noua generație Honda Civic Type R, având în vedere faptul că uzina din Swindon, Marea Britanie, se va închide în 2021.