Constructorul auto italian Alfa Romeo a luat decizia de a exclude din portofoliu hatchback-ul Giulietta până la sfârșitul anului 2020 pentru a se concentra asupra liniei de SUV-uri.
Potrivit revistei britanice Autocar, Giulietta nu a făcut parte din planul detaliat expus de Alfa Romeo în cursul anului trecut, dar informația referitoare la scoaterea acestui model din gamă a fost confirmată abia acum, de către directorul de marketing de produs al firmei, Fabio Migliavacca.
„Giulietta urmează să își încheie ciclul de viață la sfârșitul acestui an. Tendința este de a avea SUV-uri în segmentul C, așa că SUV-ul Tonale va înlocui Giulietta”, a declarat Migliavacca.
În plus, oficialul italian a precizat că Alfa Romeo va face în așa fel încât Tonale să aibă aceeași dinamică a condusului precum Giulietta, în ciuda faptului că este un SUV.
Giulietta a fost lansată în 2010 și s-a confruntat cu un declin semnificativ al vânzărilor în ultimii ani, astfel că în 2019 au fost livrate doar 15.690 de unități în Europa, față de 78.911 exemplare în 2011.
De cealaltă parte, versiunea de serie a conceptului Tonale este așteptată să debuteze în acest an. Noul SUV se va poziționa în gamă sub modelul Stelvio și va fi primul vehicul din oferta Alfa Romeo echipat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid, similar celui utilizat de Jeep Compass PHEV.
