Citroën a vândut 100.000 de unități ale SUV-ului C5 Aircross în mai puțin de un an

Autoplay · decembrie 27, 2019 · BRAND

Constructorul auto francez Citroën anunță că a livrat deja peste 100.000 de exemplare ale noului SUV C5 Aircross în mai puțin de un an de la debutul oficial pe piață. În urma acestei performanțe, el a devenit al treilea cel mai bine vândut model de pasageri din portofoliul companiei, după automobilele C3 și C3 Aircross.

În plus, noul C5 Aircross a jucat un rol-cheie în evoluția consemnată de Citroën în Europa în 2019 și a ajutat-o să se poziționeze printre cele mai populare 12 mărci auto din regiune. De la începutul anului curent, SUV-urile au reprezentat mai mult de un sfert din livrările globale ale companiei.

Citroën C5 Aircross a fost lansat pe piață în ianuarie 2019 și a reușit să se remarce în segmentul său atât prin designul special, cât și prin interiorul confortabil, flexibilitatea habitaclului și numeroasele tehnologii de asistență a șoferului. Marca franceză se așteaptă ca vânzările acestui model să continue să crească și în 2020, în special datorită includerii în gamă a unei versiuni cu propulsie plug-in hybrid.