Alfa Romeo renunță la planul de relansare a modelelor GTV și 8C

Autoplay · noiembrie 4, 2019 · BRAND

Producătorul auto italian Alfa Romeo a luat decizia de a-și reconsidera cheluielile și a renunța la planul de extindere a portofoliului care prevedea lansarea unor versiuni actualizate ale mașinilor sport GTV și 8C.

Vestea a fost dată în urmă cu doar câteva zile de CEO-ul alianței Fiat Chrysler Automobiles, Mike Manley, în cadrul unei reuniuni la care au participat și investitorii companiei, pentru a le fi prezentate cele mai recente rezultate financiare. În perioada următoare, gama brand-ului Alfa Romeo va fi alcătuit din doar patru modele. Alături de sedanul Giulia și SUV-ul Stelvio, clienții vor avea posibilitatea de a opta pentru varianta de serie a conceptului Tonale și pentru un alt SUV de segment B, despre care nu se cunosc detalii deocamdată, informează revista britanică Autocar.

În iunie 2018, alianța Fiat Chrysler Automobiles, la conducerea căreia se afla atunci Sergio Marchionne, anunța că linia Alfa Romeo va ajunge să includă noi versiuni ale mașinilor sport 8C și GTV, precum și un sedan poziționat peste Giulia care să rivalizeze în mod direct cu BMW Seria 5.

Însă prioritățile s-au schimbat între timp, iar FCA se pregătește acum pentru fuziunea cu grupul francez PSA. În urma acestui acord va lua naștere al patrulea cel mai mare constructor auto din lume, condus de Carlos Tavares, cunoscut în industrie pentru măsurile de reducere a costurilor pe care obișnuiește să le ia pentru a spori eficiența și profitul.