Conform unor informații recente, BMW Seria 2 Coupé va fi echipat în continuare cu un sistem de tracțiune spate, iar compania bavareză nu va elimina din ofertă versiunea de top M2.
Informația vine la scurtă vreme după dezvăluirea noului automobil Seria 2 Gran Coupé, în structura căruia BMW a instalat o arhitectură cu tracțiune față. Vehiculul cu patru uși se bazează pe aceeași platformă UKL ca noua familie Seria 1, ai cărei membri au trecut și ei de la tracțiunea spate la cea față. Însă modificarea nu va fi aplicată și în cazul coupé-ului cu două uși, notează revista britanică Autocar.
Gernot Stuhl, managerul de produs al gamei Seria 2, a declarat că și generația următoare a modelului lansat inițial în 2014 și actualizat în 2017 va fi disponibilă cu o arhitectură diferită. Potrivit oficialului BMW, studiile de piață au arătat că cei mai mulți dintre cumpărătorii Seriei 1 nu au ales respectiva mașină pentru tipul de tracțiune, dar acest criteriu a fost invocat de persoanele care au achiziționat coupé-ul cu două uși.
Seria 2 Gran Coupé beneficiază de o variantă M235i M Performance în stare să dezvolte 302 CP și echipată cu același motor pe benzină twin-turbo de 2 litri, cu patru cilindri, la fel ca derivata M135i. Deși Gran Coupé nu va primi o versiune „M”, clienții vor putea comanda în continuare modelul BMW M2, prevăzut cu tracțiune spate și un propulsor capabil să livreze mai mult de 302 CP.
