Audi RS 7 Sportback a ajuns la a doua generație

Autoplay · septembrie 10, 2019 · BRAND

Cu prilejul ediției din acest an a Salonului Auto Internațional de la Frankfurt, divizia Audi Sport prezintă noul model RS 7 Sportback, despre care anunță că îmbină elementele specifice unui coupé în cinci uși de înaltă performanță cu designul unui grand tourer.

Vehiculul are 5.009 mm lungime și 1.950 mm lățime în zona aripilor din față. Ele iese în evidență prin stilul exterior ușor agresiv, susținut prin detalii precum grila Singleframe cu inserții hexagonale și finisaj de culoare neagră, prizele de aer de mari dimensiuni, pragurile ușilor și plafonul puternic înclinat în spate. Tot în partea din spate se observă lămpile cu formă deosebită, sistemul de evacuare RS cu două terminații ovale, difuzorul de aer și eleronul ce vine în continuarea capotei portbagajului la viteze de peste 100 km/h.

Noul RS 7 Sportback beneficiază în mod standard de faruri cu tehnologie LED, cele RS Matrix LED Laser putând fi comandate opțional.

Propulsia noului vehicul este asigurată de un motor V8 twin-turbo 4.0 TFSI, capabil să dezvolte 600 CP și un cuplu maxim de 800 Nm în intervalul 2.050 – 4.500 rpm. Datorită acestei unități, accelerarea de la 0 la 100 km/h se realizează în doar 3,6 secunde, iar viteza maximă atinsă este limitată electronic la 250 km/h. Valoarea poate urca la 280 km/h cu pachetul Dynamic, respectiv la 305 km/h cu opțiunea Dynamic plus.

Una dintre noutățile aduse de actualul model RS 7 Sportback o reprezintă aceea că propulsorul 4.0 TFSI vine însoțit de un sistem mild-hybrid de 48 de volți. Alternatorul integrat în această tehnologie permite recuperarea unei cantități de energie de până la 12 kW, pe care o stochează apoi într-o baterie litiu-ion. Drept urmare, mașina garantează un consum combinat de combustibil de 11,4 – 11,6 litri/100 km și emisii medii de CO2 de 261 – 265 g/km.

Noul Audi RS 7 Sportback va ajunge în showroom-urile din Europa spre finalul anului 2019.