Hyundai a publicat o primă schiță a noului model i10

Autoplay · august 7, 2019 · BRAND

Compania sud-coreeană Hyundai a dezvăluit oficial o primă schiță a viitorului model i10, pe care îl va expune, în premieră mondială, în cadrul ediției din acest an a Salonului Auto de la Frankfurt, din luna septembrie.

Automobilul de mici dimensiuni va beneficia de un design mai dinamic și de proporții modificate în materie de lățime, înălțime și diametru al jantelor, din dorința de a obține o înfățișare energică și agilă.

Noul i10 va avea luminile de rulare pe timp de zi integrate în grila radiatorului și va ieși în evidență instantaneu prin fantele de ventilație de formă triunghiulară amplasate în zonele laterale, al căror rol este acela de a face vehiculul să pară mai lat și de a-i îmbunătăți aerodinamica.

La interior, clienții vor găsi numeroase funcții noi de conectivitate și siguranță. Tehnologiile Blue Link, Apple Car Play, Android Auto, încărcarea wireless a telefoanelor mobile și camera video retrovizoare vor optimiza experiența condusului. De asemenea, mașina va fi echipată cu sistemul Forward Collision-Avoidance Assist care utilizează un senzor frontal pentru a detecta nu doar vehiculele, ci și pietonii care se află în față.