ACEA: Vânzările Dacia în UE au crescut cu 10,5% în primul semestru din 2019

Autoplay · iulie 18, 2019 · analiza

În luna iunie a acestui an, înmatriculările de mașini noi în țările din Uniunea Europeană au scăzut cu 7,8% comparativ cu perioada similară din 2018 și au însumat 1.446.183 de unități, conform statisticilor publicate de Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile. Dintre piețele importante ale regiunii, cel mai mare declin a fost raportat de Franța (-8,4%) și Spania (-8,3%).

În primul semestru din anul curent, cererea pentru autoturisme noi a scăzut în Uniunea Europeană cu 3,1% comparativ cu prima jumătate a anului 2018 și a ajuns să însumeze 8,2 milioane de unități. Dintre piețele mari, numai Germania a făcut excepție de la această regulă și a consemnat o creștere cu doar 0,5% a înmatriculărilor de mașini noi, în intervalul ianuarie – iunie 2019.

România a înregistrat a doua cea mai mare creștere a vânzărilor de autoturisme noi din UE în luna iunie a acestui an, după Lituania (+41,1%). În țara noastră au fost înmatriculate 14.082 de mașini noi în cea de-a șasea lună din 2019, în creștere cu 15% față de anul precedent, respectiv 71.620 de unități noi în intervalul ianuarie – iunie 2019, un volum cu 19,2% mai mare decât cel raportat la finalul primului semestru al anului trecut.

Dată fiind această situație, cele mai multe dintre mărcile auto prezente pe piețele din Uniunea Europeană au consemnat scăderi ale livrărilor în iunie 2019. Printre excepții se numără Alpine (+82,3%), Lancia / Chrysler (+7,6%), Seat (+7,4%), DS (7,2%) și Lexus (+7,2%).

Dacia este unul dintre brand-urile ale căror vânzări de pe teritoriul UE au avansat în luna iunie a acestui an. Marca autohtonă a comercializat 58.891 de mașini noi în cea de-a șasea lună din 2019, mai mult cu 4,5% comparativ cu anul trecut, respectiv 311.841 de unități în primul semestru din 2019, în creștere cu 10,5% față de 2018.