Galerie foto
În WRC, unde Ogier a mai luat o gură de oxigen după ce s-a impus în Portugalia, reuşind să ia un mic avantaj în clasamentul general, a urmat un rezultat-surpriză în Sardinia, unde estonianul Ott Tanak a reuşit primul său succes în circuit, impunându-se pe un traseu în care praful a constituit un adversar redutabil pentru toţi concurenţii, în faţa altor doi şalangeri obişnuiţi, Latvala şi Neuville. Plasarea mai modestă a lui Ogier, (locul al cincilea) face ca ecartul dintre acesta şi urmăritori să intre în limitele unui loc unu, aşa că lupta se ascute, intrând în ea chiar şi pilotul-surpriză din Sardinia, Tanak.
De menţionat că Hyundai Motorsport a salvat o clasare pe podium. Toate cele trei echipaje Hyundai Shell Mobis World Rally Team au demonstrat că se pot lupta pentru victorie, dar probleme tehnice apărute la Neuville şi Sordo şi cele două ieşiri în decor ale lui Paddon au împiedicat echipa să plece din Sardinia cu maximum de puncte posibil.
După cele 19 probe speciale, Thierry Neuville şi Nicolas Gilsoul au terminat pe poziţia a treia, acesta fiind al cincilea podium consecutiv din acest sezon. Echipajele Dani Sordo/Marc Marti şi Hayden Paddon/Seb Marshall au terminat această etapă a şaptea cu victorii pe probele speciale de duminică, echipa Hyundai Motorsport ajungând la un număr total de 48 de probe câştigate, cea mai bună performanţă într-un singur sezon de până acum. Etapa din Sardinia a fost a două consecutivă în care toate cele trei echipaje au reuşit să câştige măcar o probă specială, ceea ce arată clar potenţialul modelului Hyundai i20 Coupe WRC.
Sordo şi Neuville au plecat din Sardinia şi cu puncte suplimentare adunate în Power Stage, după ce au terminat pe locurile 2, respectiv 4 ultima specială a raliului. Din cauza problemelor la sistemul de frânare, Neuville şi Gilsoul au ratat şansa unei noi victorii în Sardinia, dar cu punctele de aici au reuşit să mai reducă puţin din diferenţa faţă de liderul campionatului, Sebastien Ogier (141 puncte), ajungând acum la 123, pe locurile 3 şi 4 clasându-se Tanak (108) şi Latvala (107).
În clasamentul general al constructorilor, lider este M-Sport World Rally Team (234 puncte), urmat pe podium de Hyundai Motorsport (194) şi Toyota Gazoo Racing World Rally Team (143).
Următoarea etapă, Raliul Poloniei, se va desfăşura în perioada 29 iunie – 2 iulie şi va avea în program 23 de probe speciale pe macadam.

