Pentru a aniversa centenarul casei italiene de design Zagato și a marca parteriatul pe care îl are cu aceasta de aproape 60 de ani, producătorul auto britanic Aston Martin anunță că a hotărât să dezvolte ediția specială DBS GT Zagato și să o includă în colecția DBZ Centenary, alături de exclusivistul automobil DB4 GT Zagato Continuation.
DBS GT Zagato a utilizat drept bază modelul DBS Superleggera, iar primele indicii despre înfățișarea noului vehicul sunt dezvăluite de compania britanică prin intermediul unor schițe ale designului exterior.
„DB4 GT Zagato Continuation este una dintre cele mai frumoase mașini din lume, ea bucurându-se de un design absolut spectaculos. A fost o provocare formidabilă să creăm o altă mașină care să poată fi inclusă în aceeași colecție, dar și o motivație uriașă. Echipele de design de la Aston Martin și Zagato au dus la îndeplinire cu succes această sarcină”, a declarat Marek Reichman, directorul de creație al mărcii Aston Martin.

Ediția specială Aston Martin DBS GT Zagato va fi produsă într-un număr total de 19 exemplare, ce vor avea un preț de pornire de 6 milioane de lire sterline, fără taxe. Primii clienți vor intra în posesia automobilelor DB4 GT Zagato Continuation începând cu ultimul trimestru din 2019, iar norocoșii proprietarii ai vehiculelor DBS GT Zagato vor mai avea de așteptat încă un an.
